spot_img
joi, ianuarie 20, 2022
spot_img

Agențiile de turism vând bilete CFR Călători online și închiriază trenuri în regim charter

Agenţiile de turism din România sunt tot mai interesate să vândă bilete CFR Călători online în trafic intern, dar şi să închirieze trenuri în regim charter şi să organizeze trasee şi circuite.

bilete CFR Călători online Transilvania Train

„Agenţiile de turism oferă, în acelaşi timp, atât creaţie, cât şi consultanţă şi sunt permanent familiarizate cu noile tehnologii. Transportul cu trenul este, de multe ori, ales de către turiştii români şi străini atunci când se deplasează în ţara noastră. Tocmai de aceea, agenţiile de turism sunt din ce în ce mai interesate în a colabora cu CFR Călători, care a arătat deschidere în acest sens. Este mult mai facil atunci când turistul achiziţionează, de exemplu, de la o agenţie, un pachet turistic cu transport cu trenul inclus. Pe de altă parte, agenţiile au posibilitatea de a închiria un tren în regim charter şi de a organiza trasee şi circuite”, a declarat George Cioceanu, prim vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), citat de Agerpres.

Peste 300 de agenții au vândut bilete CFR Călători online

Peste 300 de agenţii de turism au avut, până în prezent, încheiate contracte de comision pentru vânzarea biletelor CFR online în trafic intern.

În perioada când vânzările au înregistrat cele mai ridicate niveluri – anii 2018 – 2019, CFR Călători avea încheiate contracte cu un număr de 120 – 130 de firme, dintre care circa 70-80 înregistrau vânzări în mod constant. La nivelul anului 2018, un număr de 81 de societăţi au avut vânzări în valoare de 926.578,18 lei, iar în 2019 un număr de 114 societăţi au avut vânzări în valoare de 886.208,07 lei. În anul 2020 s-au înregistrat vânzări de 229.392,98 lei pentru 93 de societăţi comerciale. Scăderea a fost cauzată de izbucnirea pandemiei Covid-19.

Transilvania Train a avut ultima ediție în 2019

De asemenea, CFR oferă posibilitatea organizării de trenuri charter sau de vagoane charter. În regim charter, agenţiile de turism pot stabili itinerarii personalizate pentru turişti. De altfel, pachetele turistice care includ trasee personalizate operate cu trenul sunt din ce în ce mai populare în Europa. Agenţiile de turism pot alege ruta şi orele de circulaţie, iar trenul poate fi compus din vagoane de clasa I, clasa a II-a, dormit, cuşetă, restaurant şi/sau bar-bistro. Există posibilitatea de a lua masa, beneficiind de serviciile vagonului bar bistro sau ale vagonului restaurant, în timpul călătoriei. Pe de altă parte, se pot organiza evenimente corporate, lansări şi expoziţii sau evenimente memorabile.

De menționat în acest sens este Transilvania Train, primul tren turistic din România, lansat în 2017. Ultima ediție a avut loc începând cu data de 26 iunie 2019, când a plecat din Brașov. Călătorii au poposit în patru oraşe medievale de pe traseu: Brașov, Sighişoara, Alba Iulia şi Sibiu. (A.B.)

Ultimele Articole