luni, decembrie 9, 2024
spot_img

Bilanțul Poliției Transporturi pe două luni. Agenții au patrulat în peste 10.000 de trenuri

Peste 7.000 de sancțiuni, în valoare de aproape 2,5 milioane de lei – acesta este bilanțul Poliției Transporturi pe două luni de zile.

bilanțul Poliției Transporturi Poliția Transporturi razii în gări sinucidere pe calea ferată

Mai exact, polițiștii de la Transporturi au aplicat, pe parcursul a trei luni, 7.169 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.405.510 lei, în urma acțiunilor desfășurate în zona stațiilor de cale ferată, porturilor sau aeroporturilor.

În perioada 15 octombrie – 15 decembrie a.c., sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi a Poliției Române, polițiștii au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea infracționalității incidente transporturilor feroviare, aeriene și navale.

Bilanțul Poliției Transporturi. 188 de infractori surprinși în flagrant

Astfel, polițiștii au patrulat în 10.170 de trenuri de călători și în 195 de alte zone de risc (aerogări, obiective economice, rute feroviare și navale), informează Ziua de Constanța.

950 de persoane sunt cercetate, 188 dintre acestea fiind depistate în flagrant delict. Totodată, față de 65 de persoane a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, 15 dintre acestea fiind ulterior arestate preventiv,

De asemenea, au fost depistați 64 de urmăriți național sau internațional și 40 de deţinători de substanţe halucinogene, iar 145 de minori lipsiți de supraveghere au fost predați familiilor sau internați în centrele de plasament. Prin instrumentarea a 771 de dosare penale, polițiștii au recuperat un prejudiciu de aproximativ 677.756.931 de lei.

IN THE SPOTLIGHT

FOTO. Galele Feroviare 2024, eveniment in memoriam Octavian Udriște. LISTA premiilor

La București au avut loc miercuri seara Galele Feroviare 2024, eveniment desfășurat in memoriam Octavian Udriște, președintele onorific al Club Feroviar, care ne-a părăsit...

Ultimele Articole