miercuri, decembrie 11, 2024
spot_img

Bilanțul Poliției Transporturi pe primele nouă luni: două trenuri cu lemne, fără documente

În primele nouă luni ale anului în curs, au avut loc 2.586 de acțiuni de amploare, fiind făcute 290 de percheziții și dispuse măsuri preventive față de 162 de persoane, indică bilanțul Poliției Transporturi.

În această perioadă, polițiștii de la Transporturi au acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice în stațiile de cale ferată, trenurile de călători, porturi și aeroporturi, precum și pentru prevenirea și combaterea activităților ilicite în domeniul transporturilor feroviare, navale și aeriene, potrivit unui comunicat al oamenilor legii.

Față de 41 de persoane a fost dispusă măsura arestării preventive, față de 36 măsura controlului judiciar, iar față de 85 măsura reținerii. De asemenea, au fost indisponibilizate tichete valorice de 800.000 de lei, 11 tone de motorină, 523.859 de țigarete, 900 de kilograme de cărbune, 33 de tone de fier, inclusiv șină de cale ferată, 3.517 metri cubi de material lemnos și 719 tone de deșeuri textile.

Totodată, au fost indisponibilizați 39.760 de euro, 135.310 de lei, 102 ambarcațiuni, 44 de motoare de ambarcațiuni, peste două tone de pește, 451 de unelte de pescuit și 910 kilograme de articole pirotehnice. Au fost dispuse măsuri asigurătorii, în valoare de 483.400 de lei.

Bilanțul Poliției Transporturi: 36 de vagoane cu documente de transport neconforme și modificate

De exemplu, la nivelul Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov au fost desfășurate activități pentru combaterea delictelor silvice, fiind descoperite două garnituri de tren, compuse din 36 de vagoane, având documentele de transport neconforme și modificate.

În ambele situații constatate, au fost făcute verificări privind stabilirea legalității transporturilor, iar în urma acestora a fost dispusă confiscarea a 1.727,71 metri cubi de material lemnos, în valoare de 846.577,9 lei, fără TVA, și aplicarea de sancțiuni contravenționale transportatorului feroviar, pentru încălcarea Legii nr. 171/2010, în valoare de 30.000 de lei, respectiv de 10.000 de lei (ambele achitate de contravenient).

IN THE SPOTLIGHT

FOTO. Galele Feroviare 2024, eveniment in memoriam Octavian Udriște. LISTA premiilor

La București au avut loc miercuri seara Galele Feroviare 2024, eveniment desfășurat in memoriam Octavian Udriște, președintele onorific al Club Feroviar, care ne-a părăsit...

Ultimele Articole