miercuri, decembrie 4, 2024
spot_img

România Feroviară face bilanțul lui Dan Costescu: trend descrescător, prezentat ca un mare succes managerial

La aproape un an de zile de când a preluat mandatul de director general al CFR Călători, România Feroviară îi face bilanțul lui Dan Costescu în fruntea operatorului de stat. Și nu este deloc unul de care să fie mândru.

bilanțul lui Dan Costescu noile uniforme la CFR Călători coronavirus la CFR Călători Dan Costescu live la HotNews acuze reciproce Szentes-Costescu datoria CFR Călători sunt trenuri aglomerate la CFR Călători CFR Călători la rectificarea bugetară restrângere de activitate la CFR Călători Covid 19

”În câteva zile (23 ianuarie 2021) actuala administrație în frunte cu Dan M. Costescu, împlinește un an de la preluarea frâielor companiei. În realitate, este anul jumătăților de măsură aplicate pe un trend constant descrescător, prezentat mereu în mediul online și la TV ca un mare succes managerial”, se arată într-o postare de luni dimineața pe contul de Facebook România Feroviară.

Autorii postării le-au cerut săptămâna trecută internauților să evidențieze cinci puncte pozitive concepute și implementate de actuala conducere a operatorului de transport feroviar de stat. ”În baza dreptului la replică vom scrie la fiecare punct părerea noastră despre situația în care ne aflăm acum. Chiar dacă postările despre compania în cauză sunt pur și simplu moarte, interesul ridicându-se la 10% din impactul postărilor despre OTF privați și alte subiecte abordate, mergem până la capăt, nu că am avea ceva de câștigat din asta”, se arată în postare.

Bilanțul lui Dan Costescu, în cinci puncte

În continuare, cei de la România Feroviară fac bilanțul actualului șef al CFR Călători, pe baza celor cinci puncte ”pozitive” primite din partea internauților.

  1. Introducerea de noi trenuri precum Tomis Express și Ștefan cel Mare Express, alături de prelungirea IR 1823/1824 sau IR 1540/1541 Brașov-Iași, hai să punem și preluarea secției Brad-Ineu de la Regio Călători.

Ei bine, nu sunt altceva decât jumătăți de măsură, trenuri care în trecut au fost anulate tot de OTF de stat. Exact cum ați spus și voi, Tomis Express și Ștefan cel Mare Express nu sunt trenuri IC, cum au fost prezentate presei, sunt încadrate ca trenuri IR pentru a nu pierde subvenția. Pentru Timișoara-Viena din timpul carantinei primesc totuși jumătate de bilă albă.

  1. Digitalizarea, Vocea Călătorului și Platforma Online.

Suntem totuși în secolul XXI și adevărul e că nu știm cât de bine funcționează utilitățile în cauză, pentru că nu le-am folosit și nu le vom folosi niciodată.

  1. Nu s-au făcut de râs în sezonul estival și nu au rămas călători la peron.

Adevărat, dar nici nu aveau cum să dezamăgească, s-a dovedit statistic că numărul călătorilor transportați sau care au ajuns pe litoral în 2020 a fost cu până la 35% mai mic decât în anii precedenți, iar sezonierele au fost în medie cu trei vagoane mai scurte decât în sezoanele precedente. Din nou jumătate de bilă albă, ”suplimentarile” de vagoane realizându-se din trenuri anulate care nu circulă V/S/D și altele trenuri scurtate.

  1. Uniformele.

Licitația și contractele pentru noile uniforme au fost realizate și semnate în trimestrul IV al anului 2019 de către fostul director general al OTF de stat Valentin Dorobanțu. Info text de la Club Feroviar.

  1. Mai multe vagoane în circulație + vagoane modernizate.

Aici deschidem Cutia Pandorei și vă reamintim tuturor că există un contract de modernizare pentru 80+50 vagoane în serie 20-68 între OTF de stat și Electroputere VFU Pașcani, licitația și contractul fiind semnate în 2019, tot când Valentin Dorobanțu era în funcția de director general.

În finalul postării, cei de la România Feroviară spun că abia așteaptă să fie contraziși: ”Rămâne la alegerea voastră să ne criticați (cu dovezi) și așteptăm cu mare drag un comunicat din partea OTF de stat care să contrazică (cu dovezi) ce am scris noi aici”.

IN THE SPOTLIGHT

Mersul Trenurilor 2024-2025 e oficial. Se confirmă ce a scris Club Feroviar în octombrie

CFR Călători a anunțat luni dimineață oficial că Mersul Trenurilor 2024-2025 va intra în vigoare duminică, 15 decembrie, și a dat și câteva detalii...

Ultimele Articole