Bilanț INFRATRANS 2019: Mii de vizitatori și sute de candidați la o carieră feroviară

Evenimentul, încheiat miercuri, a înregistrat o creștere semnificativă față de ediția precedentă, din 2017.

Evenimentul s-a derulat pe parcursul a două zile la Gara de Nord București și a reprezentat un prilej pentru zecile de firme participante, miile de vizitatori și oficialii din domeniu să ia contact cu ultimele provocări și probleme în domeniul feroviar, dominat, din ce în ce mai mult, de obligațiile ce revin României ca stat membru al UE.

Dacă banii pentru infrastructură nu mai sunt în 2019 o problemă, cum spunea unul dintre vorbitori, în acești ani provocările vin dinspre calitatea de membru a sectorului feroviar european.

Evenimentul a beneficiat de prezența lui Dragoș Titea, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, și a Excelenței sale, Salah el-Sadek, ambasadorul Republicii Arabe Egipt în România.

Actorii din transporturile feroviare trebuie să țină seamă de un aspect important, spunea în prima zi a evenimentului Gigi Gavrilă, președinte al Autorității de Reformă Feroviară. Piața pe care ne dezvoltăm în ultimul timp, cea națională, capătă valențe europene, face parte dintr-o mare familie europeană și în consecință și serviciile trebuie dezvoltate în context european. Este o piață ușor agresivă”, atenționa el.

Marian Mihail Călin, director general AFER, a prezentat câteva evoluții la nivel european în acest domeniu. „Transporturile sunt văzute ca o condiție pentru prosperitate,  avem nevoie de mai putină aglomerație, mai puține emisii, mai multe locuri de muncă și mai multă creștere economică. Transporturile sunt cheia pentru buna funcționare a piețelor europene și pentru abilitatea UE de a rămâne o forță în economia mondială”, a spus el.

Sectorul feroviar este la „granița dintre vechi și nou, la cea dintre legislația existentă și noul pachet de legi feroviare. Pachetul IV este garantul procesului european de liberalizare a pieței și constă în șase propuneri legislative împărțite în doi piloni, cel privind accesul pe piață și guvernanță a infrastructurii și cel tehnic privind interoperabilitatea, siguranța tehnică”, a explicat acesta.

INFRATRANS 2019 a început marți la Salonul Regal al Gării de Nord din București. Evenimentul s-a desfășurat sub înaltul patronaj al Ministerului Transporturilor și a fost organizat de AIFR și Club Feroviar cu sprijinul: CFR SA, CFR Călători, CFR Marfă, AFER, CENAFER, AIF, Metrorex, STB SA și AGIR.

Citește și INFRATRANS 2019. Dragos Titea: Guvernul alocă peste 300 milioane de lei pe utilaje de reparații a căii ferate

Redăm alte declarații, făcute în deschiderea evenimentului:

  • Corneliu Luscalov, director de infrastructură în cadrul Asociației Industriei Feroviare: OUG 114, act legislativ prin care s-a introdus salariul minim special în construcții, a ajutat cu forță de muncă sectorul dar, pe de altă parte, ”din spate nu vin forțe tinere”.
  • Octavian Udriște, președinte onorific al Club Feroviar: în 30 de ani România nu a electrificat un kilometru de cale ferată, ne-ar trebui alți 30 de ani ca în actualul ritm să modernizăm întreaga infrastructură feroviară și suntem pe primul loc la capitolul accidente rutiere în UE. Suntem pe locul 26 din 28 la capitolul stare a căii ferate în UE, doar pentru faptul că ultimele două clasate, Cipru și Malta, nu dețin căi ferate.

INFRATRANS a inclus și o expoziție de material rulant în cadrul căreia au expus CFR Marfă (automotorul 78-0773 construit la Uzinele Nicolae Malaxa din București), Reloc Craiova (Locotractorul BATRACK), REVA Simeria (Vagonul cisternă pe 4 osii), CONTRAIL Machinery (Instalația pentru sudarea electrică a șinei de cale ferată, tip CR100), Hiarom (camionul u rulare șosea – cale ferată). CFR Călători (garnitură tren), Astra Transcarpatic ( vagoane călători).

INFRATRANS este un eveniment business-to-business structurat în jurul expoziției dedicate transportului feroviar, administratorilor de cale ferată, furnizorilor de echipamente și componente, operatorilor de transport feroviar public.

În cadrul evenimentului a fost organizat și a doua ediție a Târgului de Joburi. Este de notorietate faptul că sectorul feroviar din România se confruntă cu o acută criză de personal specializat. Pe de altă parte, nu puțini sunt cei care și-ar dori să lucreze în acest sector. Carieră Feroviară i-a pus laolaltă pe angajatori și pe potențialii angajați.

Au fost prezente companii de prestigiu din domeniu, românești și străine, de stat și private: CONTRAIL, Hiarom, Alstom Transport, CENAFER, CFR SA, CFR Călători, CFR Marfă, ISPCF, DB Engineering & Consulting, Grup Feroviar Român (GFR), IMSAT, Informatică Feroviară, ISAF – Societate de Semnalizări și Automatizări Feroviare, Societatea de Transport București (STB) și Voestalpine VAE APCAROM.

Cea de-a doua ediție a Târgului de Joburi și Carieră a înregistrat peste 300 de candidați aflați în căutarea unui loc de muncă în domeniul feroviar.

O parte dintre aceștia s-au aflat pentru prima dată la un târg de joburi dedicat exclusiv domeniului feroviar, în timp ce majoritatea candidaților au dorit să își îmbunătățească sau să își consolideze cariera deja stabilită pe piața feroviară.