Traficul feroviar este întrerupt la această oră pe Magistrala 200, în județul Arad, după ce o betonieră a fost lovită de un tren marfar.
”Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că un tren de marfă care se deplasa dinspre Arad către Simeria, pe Magistrala 200, la kilometrul feroviar 540+900 metri, a surprins o autocisternă-betonieră, la o trecere la nivel cu calea ferată dintr-o zonă industrială, din zona localității Săvârșin, județul Arad. Traficul feroviar este întrerupt până la remedierea problemei tehnice survenite la nivelul locomotivei. Evenimentul nu s-a soldat cu victime. Se estimează reluarea circulației feroviare în 60 de minute”, au transmis polițiștii, prin intermediul unui comunicat de presă postat pe pagina Infotrafic.
O betonieră a fost lovită de tren. R2705 a avut o întârziere de trei ore
„Sâmbătă, în jurul orei 12:00, un bărbat de 50 de ani din județul Maramureș a condus o autoutilitară (betonieră), iar la km CFR 540, la intersecția drumului comunal cu pasajul de cale ferată Cuiaș (zona localității Săvârșin), semnalizat cu semnale acustice și sonore, nu a respectat semnificația indicatoarelor rutiere, fiind acroșat de locomotiva trenului de marfă 34372, care circula pe relația Arad-Deva. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale. Conducătorul auto și mecanicul locomotivei au fost testați alcooltest, rezultatele fiind negative”, a declarat pentru Arad Online Adina Aconstantinesei, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
În urma acestui accident, chiar dacă a fost implicat un tren de marfă, a avut de suferit şi garnitura R 2705, care circulă pe relaţia Petroşani-Arad. Potrivit informaţiilor primite de la călătorii care aşteptau în staţia Zam, trenul a stat pe loc peste două ore, cumulând, în final, o întârziere de peste trei ore.