BEI ar putea aloca 450 mil. euro pentru modernizarea retelei feroviare din Polonia

5 mai 2017

pkp-eibBanca Europeana de Investitii ar putea aloca o finantare in valoare de 450 milioane de euro administratorului de infrastructura feroviara din Polonia, PKP PLK, pentru proiectele de modernizarea ale companiei, inclusiv modernizarea accesului la principalele porturi maritime poloneze si alte linii TEN-T.
Costul total al proiectului este de 1 miliard de euro din care finantarea BEI propusa este de 450 de milioane de euro.
Conform estimarilor, proiectul va genera reducerea timpului si a costurilor de operare permitand utilizarea mai eficienta a capacitatii feroviare existente. De asemenea, proiectul poate genera beneficii de mediu si siguranta datorita schimbului modal de la rutier la feroviar estimat in urma imbunatatirii serviciilor feroviare. Proiectul va creste calitatea serviciilor feroviare furnizate in Polonia si va promova calatoria pe calea ferata, sustinand astfel transportul durabil in conformitate cu obiectivele UE. Proiectul este localizat indeosebi in zonele de convergenta si promoveaza dezvoltarea regionala prin facilitarea accesului.
PKP PLK a semnat mai multe contracte pentru modernizarea infrastructurii sale si a primit finantare UE, in special in cadrul Mecanismului de Interconectare a Europei.
Compania estimeaza ca anul acesta va semna contracte in valoare de 25 de miliarde de zloti (5,9 miliarde de euro) pentru modernizarea si reconstructia retelei feroviare. Pana in 2023, PKP planuieste sa reconstruiasca 9000 de km de linie si sa instaleze sistemele ERTMS/ETCS pe 2000 km de linii. Conform Programului Feroviar National, 66 de miliarde de zloti (15,5 miliarde de euro) vor fi investiti in proiecte feroviare in intreaga tara.