miercuri, ianuarie 15, 2025
spot_img

BEI acorda Romaniei imprumut de 1 miliard de euro

Banca Europeană pentru Investiții (BEI) acordă României un împrumut de 1 miliard de euro pentru cofinanțarea proiectelor prioritare de infrastructură de transport, cele derulate cu sprijinul fondurilor europene structurale și de investiții, în valoare totală de 6,8 miliarde de euro. Proiectele urmează să fie implementate pe întreg teritoriul României în perioada de programare 2014-2020.

Fondurile BEI vor acoperi contribuția bugetului de stat care cofinanțează investițiile prioritare în transport în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 (POIM). Localizarea proiectelor va varia, deși majoritatea va fi implementată în regiunile mai puțin dezvoltate din România și / sau pe axele prioritare TEN-T. Investițiile vor beneficia de subvenții UE și se vor concentra pe promovarea transportului durabil și eliminarea blocajelor în infrastructurile din rețeaua cheie. Se va pune accentul și pe dezvoltarea sistemelor de transport multimodal și pe reducerea impactului transportului asupra mediului. Debitorul este România, reprezentată de Ministerul Finanțelor Publice, promotorul proiectelor este Ministerul Transporturilor, iar beneficiarii acestora sunt autoritățile naționale relevante și companiile care implementează proiecte în cadrul POIM.

”Împrumutul BEI va sprijini investițiile strategice în infrastructura de transport, investiții care sunt importante pentru creșterea mobilității, a siguranței și a interconectivității în România precum și pentru consolidarea competitivității țării”, a comentat Andrew McDowell, Vice-Președinte al Băncii Europene pentru Investiții.

”Acest nou împrumut contractat de la BEI este o dovadă a bunei colaborări dintre România și BEI pentru a încuraja investițiile în România, a punerii în practică a Master Planului General de Transport, convenit cu Comisia Europeană și creșterea absorbției subvențiilor UE în perioada 2014-2020. România a beneficiat anterior de alte patru facilități similare: două pentru perioada de programare anterioară a UE în valoare de 1,3 miliarde euro, iar celelalte două pentru perioada de programare curentă, în valoare de 660 milioane euro, acoperind proiectele sectorului de mediu din cadrul POIM, precum și Programul  Operațional pentru Competitivitate și Programul Operațional Resurse”, a precizat Ionuț Mișa, Ministrul Finanțelor Publice.

”Dezvoltarea unei rețele strategice de transport în România va fi, în mare măsură, în beneficiul turismului și al comerțului și va alimenta direct economia reală. La fel de important este și impactul pozitiv al conexiunilor rapide  și al sistemelor de transport mai durabile asupra vieții cotidiene a cetățenilor. De aceea mă declar mulțumită de faptul că fondurile politicii de coeziune și resursele BEI sunt reunite pentru o mai bună conectivitate în România”, a punctat Corina Crețu, Comisarul European pentru Politică Regională.

Abonați-vă la Newsletter, accesând link-ul https://clubferoviar.ro/abonare-newsletter/  sau urmăriți-ne pe pagina de Facebook, https://www.facebook.com/clubferoviar/,  pentru a fi la curent cu cele mai noi stiri si anunțuri de angajare din sectorul feroviar din România.

IN THE SPOTLIGHT

Rușine! Numărul de km de cale ferată modernizată în 35 de ani, la jumătate față de cel al autostrăzilor

Anul 2025 a început cu un record negativ pentru transportul feroviar în comparație cu cel rutier: numărul de km de cale ferată modernizată este...

Ultimele Articole