spot_img
vineri, septembrie 30, 2022
spot_img

VIDEO Barieră ruptă de un șofer de camion la trecerea la nivel de la Petricani

Un șofer de camion a rupt vineri dimineața bariera de la trecerea la nivel cu calea ferată de la Petricani, în nordul Bucureștiului, de pe Magistrala 800 București-Constanța.

”Zeci de șoferi încalcă zilnic, în mod conștient, regulile de circulație și semnalizarea de la trecerile la nivel cu calea ferată! O astfel de dovadă a inconștienței, de care dau dovadă participanții la traficul rutier, a fost surprinsă astăzi, la trecerea la nivel situată pe intervalul de stații București Băneasa – Pantelimon, km 11+076, în zona Petricani, în jurul orei 10.38!!!! Conducătorul TIR-ului ignoră culoarea roșie și lovește brațul barierei, provocând automat nefuncționarea corespunzătoare a barierelor de la trecerea la nivel”, se arată într-o postare de pe pagina oficială de Facebook CFR Infrastructura.

Alte accidente. Nae Nicolae a murit la trecerea la nivel de la Petricani

Nu este prima oară când șoferi inconștienți forțează trecerea căii ferate de pe șoseaua Petricani din zona Pipera.

trecerea la nivel de la PetricaniCel mai mediatizat accident a fost cel în care a murit omul de afaceri Nae Nicolae, patronul echipei de fotbal „FC Ştefăneşti“, apropiat al latifundiarului Gigi Becali şi finul lui Sergiu Sechelariu (fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor). ”Trenul IR 1681 care circulă în relaţia Bucureşti – Constanţa a surprins şi lovit un autoturism la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 11+046, dotată cu barieră automată funcţională”, a transmis pe 17 iulie 2013 Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA. Peste 300 de metri a fost târâtă pe șine, de către tren, mașina Bentley în care se afla Nae Nicolae.

Din păcate, acesta nu a fost singurul accident mortal de la trecerea la nivel de pe Șoseaua Petricani. Altele s-au produs la bariera de la Andronache.

Ultimele Articole