Banii pentru achizițiile de trenuri sunt cvasi-pierduți. Sindicatele se plâng Comisiei Europene

21 ianuarie 2021

Federația Sindicatelor din Transporturile Feroviare din România (FSTFR) vor întâlni vineri oficiali ai Comisiei Europene într-o încercare de deblocare a achizițiilor de material rulant în România și de obținere a unor informații clare și coerente privind programele de achiziții.

doru.cireasa@clubferoviar.ro

licitație pentru salubrizare vagoane
foto RFI iulie 2019. În lipsa trenurilor cumparate de ARF românii circulă cu astfel de vagoane

Sindicatele spun că s-au „evaporat” din proiecte sute de rame sau vagoane care puteau fi achiziționate prin fonduri europene și că la nivelul Autorității pentru Reformă Feroviară lipsesc studiile de fezabilitate necesare finanțării achizițiilor din fonduri nerambursabile.

”Se știe că finanțarea cu fonduri europene pentru achiziția de Rame Electrice Regionale se face numai după ce există la ARF un studiu de fezabilitate împreună cu o cerere de finanțare”, spun reprezentanții Federației Sindicatelor din Transporturile Feroviare din România.

Ei afirmă în scrisoarea adresată Reprezentanței Comisiei Europene la București că fosta conducere a Ministerului Fondurilor Europene (instituție condusă de Marcel Boloș în vechea guvernare) le-ar fi spus că în două Programe operaționale pe perioada 2021-2027 sunt prevăzute la achiziție aproximativ 200 de trenuri noi. În Programul de Reziliență mai apar doar 39 de trenuri.

Sindicatele cer sprijin pentru obținerea unei liste unice, care să conțină toate achizițiile de material rulant motor. Achizițiile de rame electrice regionale și inter-regionale, anume RE-R și RE-IR au rămas la nivel de proiect, acuză sindicatele adăugând că o soartă similară a avut-o proiectul fostului ministru Lucian Șova de achiziționare a unor automotoare rulate în 2018.

Sindicatele vor expune problemele vineri la orele prânzului într-o întâlnire cu Istvan Jakab, șeful interimar al Reprezentanței Comisiei Europene. Într-o declarație anterioară făcută pentru Club Feroviar, Maxim Rodrigo, lider al FSTFR, spunea că este nemulțumit de faptul că pe întregul transport feroviar național. PNRR prevede achiziția a 39 de trenuri, iar pentru metroul din Cluj se dorește cumpărarea a 50 de garnituri.

Licitația de rame regionale, șanse doar până în iunie

Evoluțiile din procedurile de achiziții derulate de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară, instituția condusă de Gigi Gavrilă, confirmă temerile sindicatelor.

„Prima licitația e pe POIM. UE a dat derogare șase luni (la atribuirea contractului – n.red.) din cauza pandemiei. Prin urmare, contractul se poate semna până în iunie. Pe POIM aveam 650 de milioane, dacă va fi semnat contractul de rame regionale cheltuim ceva, dacă nu, nu primim nimic. Cealaltă pe rame inter-regionale nu mai are cum pe POIM, trebuie pusă pe Planul de Reziliență. Nici acolo nu a vrut să o bage Guvernul, noroc că a trimis înapoi UE spunând că <nu puteți face doar autostrăzi>. Pe reziliență, contractele trebuie semnate în doi-trei ani, iar banii cheltuiți în cinci. Noi nu suntem în stare să semnăm”, spune un cunoscător al licitației de material rulant.