Compania de infrastructura feroviara din Norvegia, Bane NOR, a anuntat etapa de precalificare pentru unul dintre principalele contracte din proiectul major Drammen-Kobbervikdalen. Bane NOR a ales Dialogul Competitiv ca procedura de achizitie, pentru a putea beneficia de timp de implicarea furnizorilor si pentru a gasi cele mai bune solutii posibile.
Astfel, anuntul de precalificare se refera la contractul de proiectare, achizitii si constructie (EPC contract) pentru un tunel de beton (realizat prin metoda sapaturii deschise-cut and cover) si a unui tunel de pamant.
“Dorim sa avem intai un dialog cu potentialii furnizori astfel incat sa putem colabora pentru a stabili structura necesara documentatiei finale de licitatie. Orice informatie discutata cu una din companiile interesate nu va fi divulgata catre terte parti”, spune Eirik Harding Hansen, responsabilul pentru contract.
Proiectul Drammen-Kobbervikdalen include construirea unei linii de 10 kilometri, cale dubla, intre Drammen si Kobbervikdalen si intre garile Drammen si Gulskogen. Apoi, proiectul prevede construirea unui tunel, de 6 kilometri lungime, sapat in roca, precum si construirea altor doua tunele, unul realizat prin metoda sapaturii deschise (320 metri) si altul, de pamant (290 metri).
Semnarea contractului este preconizata pentru iunie 2019, constructia urmand sa fie demarata in august 2019 si intregul proiect, finalizat pana in martie 2023. Pentru acest proiect si-au exprimat interesul atat companii din Norvegia cat si cele de pe piata internationala. Drammen-Kobbervikdalen este un proiect InterCity si face parte din modernizarea continua a liniei Vestfold.
Lucrarile sunt impartite in trei etape:
-construirea tunelului in stanca – precalificarea este anuntata pentru septembrie 2018
-construire tunel prin sapatura deschisa si tunel de pamant – precalificarea a fost publicata in iunie 2018
-construirea liniei de 10 kilometri – precalificarea va avea loc in mai 2019.