Băluță ar economisi 100 de milioane euro la licitația pentru prelungirea M4

Deși declarată câștigătoare, asocierea Dogus Insaat (lider, Turcia), GP Group JSC și Trace Group a depus o nouă contestație la licitația pentru prelungirea M4 (Gara de Nord- Gara Progresul), nemulțumită că oferta Gulermak a fost declarată admisibilă. Oferta sa ar fi cu peste 100 de milioane de euro mai ieftină.

Asocierea declarată câștigătoare susține în a doua contestație depusă la procedură că nu ar fi avut acces deplin la oferta și documentele adversarei, deși avea dreptul legal. Ca urmare, asocierea solicită CNSC o repunere în termen, cum se numește juridic, având argumente suplimentare pentru excluderea Gulermak. Potrivit datelor prezentate în contestație, oferta sa ar fi cu peste 100 de milioane de euro mai ieftină.

Primul rând de contestații a fost depus atât de ofertantul declarat câștigător, cât și de celălalt, după cum a scris aici Club Feroviar.

Primăria Sectorului 4 a desemnat câștigătoare a licitației pentru primul lot al prelungirii Gara de Nord – Gara Progresul (Gara de Nord – Eroii Revoluției) asocierea Dogus Insaat (lider, Turcia), GP Group JSC și Trace Group, ultimele două fiind companii bulgărești. Într-un articol disponibil aici, Club Feroviar a dezvăluit că cele două firme bulgărești sunt cercetate de către Parchetul European (EPPO) – (GP Group) și procurorii români (Trace Group). La primul lot, un alt concurent a fost filiala poloneză a companiei turce Gulermak (Gulermak Spolka).

Ei bine, acum ambii ofertanți contestă procedura de achiziție publică derulată de Primăria Sectorului 4. Concret, ambii ofertanți au depus contestații, nemulțumiți de faptul că Primăria a declarat admisibilă oferta celuilalt.


 

Lotul 2 va fi construit de o asociere de firme românești

De cealaltă parte, licitația pentru Lotul 2 a fost câștigată de asocierea Construcții Erbașu (lider), Concelex și Bog’Art, care a fost unicul ofertant la procedură pe acest lot, conform anunțului din SEAP.

Valoarea estimată pentru Lotul 2 Eroii Revoluției – Gara Progresul este cuprinsă între 4.429.306.810,29 și 5.234.635.321,25 lei fără TVA.

Extinderea Magistralei 4 de metrou va avea 14 staţii, ce vor fi amenajate pe o lungime totală de aproximativ 12 km, şi va traversa teritoriul sectoarelor 1, 4 şi 5, precum şi al comunei Jilava din judeţul Ilfov. Cele 14 staţii ale noului traseu sunt: Gara de Nord 2, Ştirbei Vodă, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Uranus, George Rozorea, Chirigiu, Filaret, Eroii Revoluţiei 2, George Bacovia, Toporaşi, Nicolae Cajal, Luică, Giurgiului, Gara Progresul. Staţiile vor fi amenajate conform celor mai noi cerinţe pentru securitate la incendiu şi vor fi adaptate pentru un acces facil al persoanelor cu dizabilităţi. Staţiile vor avea şi sisteme de protecţie a călătorilor, inclusiv panouri de sticlă şi uşi automate la marginea peroanelor.

Studiile de prefezabilitate şi fezabilitate aferente extinderii M4 au fost elaborate de Metroul SA şi Amberg Engineering AG.

IN THE SPOTLIGHT

Evenimentele Club Feroviar 2026: trei repere majore pentru industria feroviară din România

Evenimentele Club Feroviar 2026: trei repere majore pentru industria feroviară din România și Europa de Est Anul 2026 se anunță unul de referință pentru sectorul...

Ultimele Articole

Secret Link