Baicons Impex SRL, companie care a executat lucrări de proiectare pentru drumuri, lucrări de artă, căi ferate, construcţii civile, expertize tehnice, consultanţă şi supervizare lucrări atât în Bucureşti, cât şi în ţară, dorește să angajeze persoane profesioniste, deschise la nou, care se integrează bine în echipă și se adaptează rapid la medii noi de lucru.
Având avantajul unei echipe de peste 60 de specialiști angajați permanent (ingineri de drumuri şi poduri, căi ferate, specialişti în semnalizare şi telecomunicații, inginerie civilă, experți financiari, de mediu, topografi şi geotehnicieni, diriginți de șantier, experți tehnici, etc.) şi deținând o dotare tehnică corespunzătoare, BAICONS IMPEX S.R.L. este suficient de experimentată pentru a efectua servicii de înaltă calitate în perioade scurte de timp.
Societatea noastră are implementat un Sistem de Management Integrat prin care se asigură că în toate etapele de proiectare și asistență tehnică, sunt îndeplinite și respectate cerințele de calitate, mediu si sănătate ocupațională la nivel organizațional.
Posturile pentru care Baicons face angajări, toate disponibile în București, sunt:
- Inginer proiectant de căi ferate, drumuri și poduri
- Inginer proiectant Instalații feroviare (SCB, CE, ERTMS etc)
- Inginer proiectant energoalimentare / linie de contact
- Inginer Proiectant Construcții Civile
Pentru toate aceste posturi compania oferă candidaților:
- salariu atractiv
- posibilitatea de avansare în funcție
- alte beneficii care se vor discuta/negocia la interviu.
TE AȘTEPTĂM ÎN ECHIPA BAICONS IMPEX
Societatea noastră are o vastă experiență în contracte de asistență tehnică / supervizare/ consultanță / proiectare lucrări de infrastructură feroviară, infrastructură de transport, construcții civile.
Societatea are angajați permanenți, dar și colaboratori, cu o vastă experiență în domeniul consultanței tehnice. Echipa de profesioniști experimentați este responsabilă de rezolvarea aspectelor contractuale și conceptuale în toate proiectele în care sunt angrenate și acordă importanța cuvenită calității lucrărilor, implicându-se permanent în menținerea unui nivel calitativ ridicat.
Echipa societății este compusă din personal de conducere, personal suport-asistență, economiști, ingineri, consultanți de supervizare și experți tehnici consultanți care preiau și responsabilitatea unui sistem de asigurare și control al calității aplicat pentru toate rapoartele, planșele și desenele, caietele de sarcini, contractele și proiectele elaborate de companie.
Departamentul tehnic al societății include o echipă de profesioniști experimentați, care sunt responsabili de rezolvarea aspectelor contractuale și conceptuale cu care s-ar putea confrunta compania. Acordăm importanța cuvenită calității lucrărilor și ne implicam permanent în menținerea unui nivel calitativ ridicat.
CFiR, singura platformă de resurse umane care se ocupă strict de domeniul feroviar şi cel al transportului urban pe şină, organizează în perioada 10-12 mai 2022, între orele 9 – 16, în mediul online prin platforma Zoom, ediția de primăvară a Târgului de Carieră Feroviară în România.
Târgul de Carieră Feroviară în România reprezintă pentru persoanele interesate șansa de a-şi începe sau consolida o carieră în acest domeniu, de a intra în contact direct cu angajatorii.
Prima zi a evenimentului, 10 mai, este rezervată webinariilor susținute de instituțiile de învățământ de profil și de companiile partenere.
În următoarele două zile, 11 și 12 mai, candidații vor avea ocazia de a se afla față în față cu angajatorii, online, având astfel posibilitatea de a susține interviul pentru care s-au programat în prealabil din orice loc s-ar afla, din România sau din străinătate, și de pe orice dispozitiv cu conexiune la internet, care este compatibil cu aplicația Zoom și care este dotat cu cameră, microfon și boxe/căști.
Companiile care și-au anunțat deja prezența la această ediție a târgului sunt: BAICONS IMPEX , ISPCF – Institutul de Studii și Proiectări Căi Ferate , DB Cargo Romania , Electrificare CFR , ROFERSPED SA , Telecomunicații CFR și TPF Inginerie.
Pentru a asigura succesul demersului de a atrage resursa umană către domeniul feroviar și cel al transportului urban pe șină, CFiR colaborează cu instituții de învățământ din toată țara, dar și cu asociații profesionale și patronale, precum Facultatea de Transporturi din cadrul UPB, Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri din cadrul UTCB, Universitățile din Craiova și din Pitești, CENAFER, Asociația Inginerilor Feroviari din România – AIFR® și Organizația Patronală a Societăților Feroviare Private din România (OPSFPR).
De asemenea, CFiR a fost susținută în demersul de promovare a Târgului de Carieră Feroviară în România de către partenerii săi media, Agerpres , Club Feroviar și Jurnalul de Afaceri.
Pentru mai multe informații ne puteți contacta la numarul de telefon 0371 314 475, la adresa de email targ@cfir.ro sau prin chat-ul de pe site www.cfir.ro. Vom răspunde în intervarul orar 09-16, de luni până vineri.