Patronatul feroviar a lansat miercuri un avertisment după gravul accident feroviar soldat cu pierderi de ordinul milioanele de euro, dar mai ales cu decesul unui ceferist. Folosim linii de pe vremea Imperiului Austro-Ungar, spun operatorii de transport feroviar de marfă.
Reamintim că astfel de accidente au dus la falimentul unor companii feroviare, un astfel de caz fiind relatat aici de către Club Feroviar.
Starea deplorabilă a infrastructurii feroviare din România pune în pericol siguranţa cetăţenilor şi a personalului, afirmă Simona Istrate, președintă a Organizației Patronale a Societăților Feroviare Private din România (OSFPR), într-un comunicat de presă redat mai jos:

„Patronatul feroviar atrage atenţia, cu fermitate, asupra degradării grave a infrastructurii feroviare din România, o situaţie care pune sub semnul întrebării siguranţa călătorilor şi a transporturilor de marfă. Lipsa cronică de fonduri alocate mentenanţei, coroborată cu neglijenţa şi dezinteresul autorităţilor, a transformat călătoria cu trenul într-o veritabilă loterie cu vieţile cetăţenilor.
Pe fondul infrastructurii precare, nu trece o zi fără un incident pe calea ferată, iar incidentele feroviare s-au multiplicat alarmant. Restricţiile de viteză au devenit o normă pe majoritatea liniilor, iar în multe regiuni se circulă încă pe linii construite pe vremea Imperiului Austro-Ungar, care nu au fost modernizate corespunzător de mai bine de un secol. Această stare de fapt nu mai poate fi tolerată. Ea afectează nu doar confortul, ci pune în pericol grav siguranţa cetăţenilor şi a personalului feroviar, lovind totodată în competitivitatea transportului feroviar de marfă.
Reamintim că statul român are obligaţia legală de a asigura mentenanţa reţelei feroviare, în conformitate cu legislaţia naţională şi europeană. Cu toate acestea, lipsa de interes a Ministerului Transporturilor pentru transportul feroviar se vede şi se simte zilnic. Lipsa investiţiilor şi tergiversarea lucrărilor de reabilitare au creat o situaţie dezastruoasă, care periclitează nu doar siguranţa cetăţenilor, ci şi viitorul acestui sector vital pentru economia naţională.
Patronatul feroviar cere Guvernului României să adopte, fără întârziere, măsuri concrete şi decisive. Este imperativă alocarea urgentă de fonduri suficiente pentru mentenanţa curentă şi preventivă a infrastructurii feroviare, precum şi stabilirea unui calendar public, cu termene precise, pentru finalizarea lucrărilor de modernizare. Totodată, solicităm implementarea unui sistem riguros de monitorizare şi control al calităţii lucrărilor, pentru ca banii publici să fie cheltuiţi cu responsabilitate, iar rezultatele să fie vizibile şi durabile. Siguranţa cetăţenilor şi a personalului feroviar nu poate fi negociată. Transportul feroviar trebuie să redevină urgent o opţiune sigură şi de încredere pentru toţi românii”.