Proceduri simplificate pentru autorizarea vehiculelor feroviare

Operatorii de stat dar și cei privați vor avea parte de proceduri simplificate pentru autorizarea vehiculelor feroviare, după aprobarea unui Regulament european în acest sens.

Directorul Autorității de Siguranță Feroviară Română, Lucian Blaga, a explicat la conferința Club Feroviar de la Craiova pe teme de material rulant care sunt principalele beneficii ale intrării în vigoare a Regulamentului de punere în aplicare 545 al Comisiei Europene privind autorizarea vehiculelor feroviare.

”Este vorba de reducerea complexității, a duratei și a costurilor pentru autorizarea materialului rulant”, a spus Blaga, care a precizat că aurtoritățile feroviare din statele membre sunt obligate la ”implicarea prealabilă”, adică operatorului să i se prezinte încă de la bun început detaliile procesului de autorizare.

Autorizarea vehiculelor feroviare, mai rapidă și mai ieftină

De asemnea, se va ține cont dacă un vehicul feroviar a fost autorizat în alt stat membru pentru a circula pe secții de căi ferate cu condiții similare. ASFR și Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate vor încheia în perioada 11-12 iunie negocierile pe această temă, a mai spus Lucian Blaga.

În altă ordine de idei, directorul ASFR a precizat că supravegherea de siguranță feroviară nu va mai fi certificată pe hârtie, ci doar în format electronic, iar toate informațiile vor fi transmise la Agenția UE. Începând cu data de 16 iunie va intra în vigoare noul Regulament.