Austriecii de la Rail Cargo Ungaria comandă locomotive hibride de la CRRC China

29 noiembrie 2020

Primele locomotive electrice hibrid, comandate de către compania Rail Cargo Ungaria de la producătorul chinez CRRC va ajunge în curând în țara vecină.

Pandemia motivează companiile feroviare să-și dezvolte și să-și schimbe tehnologiile în toată Europa, iar Ungaria nu este o excepție. Rail Cargo Ungaria, companie deținută de către divizia de marfă a austriecilor de la OBB, a comandat două tipuri de locomotive hibride de la cel mai mare producător de material rulant din lume, CRRC din China, potrivit dailnewshungary.com.

Vehiculul a fost dezvoltat de inginerii din Zhuzhou, iar producția se desfășoară în fabrica din provincia Hunan. Contractul semnat în 2019 conține are la bază cerințele formulate de Rail Cargo Hungaria. Deocamdată, sunt fabricate câte două vehicule din fiecare tip. Dacă locomotivele vor îndeplini așteptările companiei vor fi produse suplimentar câte 20 d eunități de fiecare tip.

Tehnologia hibridă este relativ nouă în domeniul transportului feroviar, dar din moment ce UE nu va sprijini achiziționarea de motoare diesel în viitor, trebuie găsite noi soluții. Avantajele locomotivelor hibride sunt cele mai semnificative atunci când trenul trebuie să circule la distanță fără electrificare. În acest caz, locomotiva își obține puterea de la așa-numitul acumulator de „ultima milă”. Trenurile de transport marfă care circulă cu o locomotivă electrică pe o pistă echipată cu fire aeriene pot transporta o cantitate imensă de marfă pe distanțe lungi într-un mod economic. Cu toate acestea, atunci când ajung la destinație, trebuie să treacă pe linii laterale, să intre în parcuri logistice unde se poate ajunge doar pe motorină. În practică, aceasta înseamnă schimbarea locomotivei, care este, desigur, mai puțin utilă, deoarece necesită timp suplimentar, bani și personal.

Trenul hibrid-electric „ultima milă” este capabil să circule pe liniile electrificate iar atunci când este necesar transportă mărfuri pe zeci de kilometri folosind acumulatorii săi pentru a duce transportul la locul de încărcare. Aceste motoare hibride sunt alternativa pentru cele diesel, prevenind astfel poluarea. (D.C.)