spot_img
miercuri, februarie 8, 2023
spot_img

Au început înscrierile pentru interviurile de la Târgul de Carieră Feroviară în România, 18-19 noiembrie

Au început înscrierile pentru interviurile ce vor avea loc în cadrul ediției de toamnă a Târgului de Carieră Feroviară în România, care se va desfășura în zilele de 18 și 19 noiembrie și la care și-au anunțat prezența nouă companii.

Târgul de Carieră Feroviară în România, organizat de platforma de recrutări dedicată transportului feroviar și urban pe șină – CFiR, în parteneriat media cu AGERPRES și Club Feroviar, reprezintă pentru cei interesați șansa de a-şi începe sau consolida o carieră în acest domeniu, de a intra în contact direct cu angajatorii.

În cele două zile ale evenimentului, candidații vor avea ocazia de a se afla față în față cu angajatorii, online, prin intermediul platformei Zoom. Candidații au astfel posibilitatea de a susține interviul pentru care s-au programat în prealabil din orice loc s-ar afla (din România sau chiar și străinătate) și de pe orice dispozitiv cu conexiune la internet, dotat cu cameră, microfon și boxe/căști.

Interviurile de la Târgul de Carieră Feroviară – cea mai rapidă metodă de a discuta direct cu angajatorul care te interesează

Nouă companii și-au anunțat prezența la ediția de toamnă 2022 a Târgului de Carieră Feroviară în România

Trei operatori de transport feroviar:  Grup Feroviar Român (GFR), DB Cargo Romania și Cargo Trans Vagon și-au anunțat prezența la această ediție a târgului.

În ofertele acestor companii se regăsesc anunțuri pentru unele dintre cele mai căutate meserii din domeniul feroviar, precum: Mecanic de Locomotivă, Șef Tren sau Revizor Tehnic Vagoane, posturi disponibile pe tot teritoriul țării, de la Constanța până la Arad și din Teleorman până în Neamț.

Pe lângă acestea, în oferta companiei Grup Feroviar Român mai sunt anunțuri de angajare pentru LMAET-activitate vagoane sau locomotive, la punctul de lucru din Brazi/Prahova, dar și înscrieri pentru cursuri de calificare în meseriile de Șef Manevră și Mecanic de Locomotivă.

 

De asemenea, la această ediție a Târgului de Carieră Feroviară în România și-au anunțat prezența și șase companii de inginerie și nu numai în infrastructura feroviară: BAICONS IMPEX SRL, ISPCF – Institutul de Studii și Proiectări Căi Ferate, TPF Inginerie, Consis Proiect, DB Engineering&Consulting și TBL Grup.

Aceste companii caută ingineri cu diferite specializări, diriginți de șantier economiști, arhitecți, dar și alte meserii, fiind disponibile oferte atât pentru cei cu experiență, cât și pentru cei fără experiență. Sunt posturi disponibile în zone/județe precum: București, Timiș, Bihor, Alba, Cluj, Iași sau Argeș, în regim de lucru full-time sau part-time, remote, hibrid sau cu prezență fizică permanentă.

La Târgul de Carieră Feroviară în România te vor aștepta


Parteneri Media


Parteneri CFiR

Cu susținerea


În perioada 16-19 noiembrie cei care își doresc o carieră în domeniul feroviar sau cel al transportului urban pe șină au posibilitatea de a se afla față-n-față cu angajatorii atât la Târgul de Carieră Feroviară în România, în zilele de 18-19 noiembrie, cât și la Polijobs 2022, în Standul Carierei Feroviare, în zilele de 16-17 noiembrie. Vă așteptăm să ne cunoaștem!

Urmăriți-ne pe site, newsletterul săptămânal și/sau social media: linkedin, twitter, facebook și instagram pentru a afla noutăți despre Târgul de Carieră Feroviară în România.

Pentru mai multe informații despre târg, ne puteți contacta la adresa de email targ@cfir.ro sau prin chat-ul de pe site www.cfir.ro. Vom răspunde în intervalul orar 9 – 17, de luni până vineri.

Ultimele Articole