joi, februarie 20, 2025
spot_img

Atac în tren în Germania: doi morți și cinci răniți. Agresorul a fost prins în gara Brokstedt

Cel puţin două persoane au fost ucise, iar alte cinci rănite într-un atac în tren în Germania care a avut loc miercuri după-amiază.

Un individ înarmat cu un cuţit a atacat un călător într-un tren regional din Germania, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenţie, conform agenţiei DPA şi publicaţiei Die Welt, scrie Agerpres.

Incidentul a avut loc miercuri după-amiază într-un tren care circula pe ruta Kiel-Hamburg, în nordul Germaniei. Poliția a spus că atacul a avut loc în timp ce trenul se apropia de gara Brokstedt, o comunitate mică de aproximativ 2.000 de oameni la nord de Hamburg și la sud de Kiel.

Atac în tren în Germania. Agresorul a fost imobilizat și reținut

Bilanţul preliminar este de doi morţi şi cinci răniţi, potrivit unor surse din cadrul serviciilor de securitate germane.

Autorul atacului a fost imobilizat şi reţinut în gara din Brokstedt. Anchetatorii încearcă să afle motivul atacului. Potrivit informaţiilor publicate de cotidianul german Bild, autorul atacului ar fi un sirian în vârstă de cel mult 40 de ani. El avea asupra sa un permis de şedere temporară pe teritoriul Germaniei. Autorul atacului se află, la rândul său, la spital, pentru că în momentul arestării, el avea răni la mâini pe care şi le-ar fi provocat singur.

IN THE SPOTLIGHT

CEMBRE și AGRISORG: Revoluția Echipamentelor Feroviare Moderne

Performanță, durabilitate și inovație în întreținerea căilor ferate Când vine vorba de eficiență și fiabilitate în construcția și întreținerea căilor ferate, CEMBRE setează noi standarde...

Ultimele Articole