FOTO Tramclub: A plecat primul tramvai Astra Imperio pentru Cluj-Napoca, din totalul de 22

28 aprilie 2020

Primul tramvai Astra Imperio pentru Cluj-Napoca, din totalul de 22, cu o lungime de 32 de metri, a plecat de la Arad spre destinație.

Informația și fotografiile realizate pe drum au fost postate luni seara pe forumul Tramclub.

În august 2018, Primăria Municipiului Cluj-Napoca a atribuit companiei Astra Vagoane Călători contractul pentru livrarea a 22 de tramvaie noi. Acesta a fost atribuit în final pentru suma de 170,17 milioane de lei (36,6 milioane de euro, la vremea respectivă), însă fusese estimat la o valoare mai mare, de 190 milioane de lei (41 milioane de euro).

22 de tramvaie Astra Imperio pentru Cluj-Napoca

Licitația a fost publicată în decembrie 2017, iar un an mai târziu, în luna mai, Primăria Cluj-Napoca anunța că singura ofertă primită a fost cea de la producătorul arădean de material rulant. Potrivit acordului-cadru, se vor încheia mai multe contracte subsecvente în cadrul cărora pot fi livrate unul până la trei tramvaie. Un contract subsecvent poate fi încheiat la fiecare șase luni sau mai puțin (de la data semnării acordului-cadru), dar trebuie să se aibă în vedere termenul de livrare de 11 luni.

La începutul lunii mai 2018, Primăria Cluj-Napoca a depus cereri de finanțare în valoare de peste 100 milioane de euro pentru susținerea transportului electric nepoluant în oraș. În această cerere de finanțare este cuprinsă și achiziția celor 22 de tramvaie noi.

Precizăm că Astra Vagoane Arad a fost unic ofertant în alte două licitații pentru furnizarea de tramvaie noi, la Oradea (20 de tramvaie) și Galați (18). La Oradea au început deja livrările de tramvaie.