spot_img
miercuri, martie 22, 2023
spot_img

ARF vine cu explicații privind ratarea licitației de trenuri pe hidrogen

Oficiali ai Autorității pentru Reformă Feroviară au avut luni o primă întâlnire cu reprezentanți ai fabricanților de trenuri cu hidrogen pe tema licitației dedicate achiziționării acestora. Comunicatul ARF menționează și cauzele pentru care la licitație nu s-a prezentat nicio firmă, oferind anumite explicații privind ratarea licitației de trenuri pe hidrogen.
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a organizat luni o întâlnire cu producătorii de material rulant, în vederea pregătirii noilor specificații tehnice aferente achiziției de 12 rame electrice pe bază de pile de combustie cu hidrogen.
Acest obiectiv de investiții, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), presupune nu doar achiziția ramelor, dar și servicii de mentenanță și alimentare cu hidrogen pentru o perioadă de 15 ani.
Redăm în continuare comunicatul ARF. Menționăm că în timpul licitației producătorii au cerut o întâlnire similară cu cea de luni, însă aceasta le-a fost refuzată de Autoritate și comisia de licitație. Intertitlurile ne aparțin.
„După cum este cunoscut, în data de 07 februarie a.c. a fost anulată procedura inițială de licitație din cauza lipsei de oferte. Ziua următoare, ARF a lansat o nouă consultare de piață pentru a se obține elemente suplimentare necesare actualizării documentației de atribuire. Întâlnirea de azi se înscrie în același demers.
Din partea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a participat domnul Ionuț-Cristian Săvoiu, secretar de stat, coordonator al sectorului feroviar, dar și un responsabil al Direcției Strategie și Transport Intermodal. Au dat curs invitației ARF conducerea sucursalelor românești ale companiilor Alstom și Siemens, precum și reprezentanți ai companiilor Pesa și Reloc, conectați online.

Avem licitație, dar n-avem cadrul legal al hidrogenului

Din partea Asociației pentru Combustibili Sustenabili a participat o delegație condusă de președintele acesteia, dl Vlad Stoicescu, care a susținut elaborarea cadrului legal necesar evoluțiilor în industria hidrogenului în România, în concordanță cu viziunea strategică și planurile de acțiune ale Uniunii Europene din acest domeniu.
Toți reprezentanții industriei de profil au remarcat faptul că principalul motiv pentru lipsa de oferte l-a constituit rapiditatea termenelor de livrare prevăzute în caietul de sarcini inițial, în special în actualul context economic caracterizat de multiple crize ce afectează lanțurile de producție și capacitatea furnizorilor de a livra material rulant într-un timp scurt.

Ratarea licitației de trenuri pe hidrogen cauzată și de vid legislativ

Un alt element reliefat de participanți se referă la vidul legislativ din România cu privire la producția, livrarea și stocarea de hidrogen. Totodată, companiile de material rulant și-au exprimat reticența în a-și asuma în totalitate riscurile economice asociate componentei de livrare a combustibilului necesar, având în vedere noutatea acestei tehnologii, posibilele fluctuații de preț și lipsa de reglementări.
Alte observații au fost de ordin tehnic, vizând chestiuni legate de accelerație, sarcina pe osie, numărul de locuri și de toalete.

Proiectul trebuie definitivat până în august 2026

Președintele ARF, domnul Ștefan Roșeanu a reiterat urgența procedurilor ARF din perspectiva sursei de finanțare a acestei investiții, respectiv PNRR, ce presupune un termen final de implementare pentru luna august 2026. De asemenea, președintele ARF și-a demonstrat disponibilitatea de a continua discuțiile în format bilateral, conform cererii exprimate de participanți. Totodată, i-a invitat pe aceștia să își formuleze observațiile în scris, în cadrul consultării de piață.
Achiziția ramelor electrice alimentate cu hidrogen reprezintă un proiect absolut inedit pentru sectorul de transporturi din România, iar MTI și ARF exprimă angajamentul statului român pentru acest proiect-pilot. Discuțiile vor continua mâine, 14 februarie 2023, cu o nouă sesiune dedicată societăților producătoare de hidrogen. Intenția ARF este de a relansa cât mai curând procedura de licitație, astfel încât să se respecte atât termenele prevăzute în PNRR, cât și legislația în domeniul achizițiilor publice”.

Ultimele Articole