spot_img
vineri, ianuarie 27, 2023
spot_img

ARF modifică documentația de licitație la trenurile inter-regionale, obligată de CNSC

Autoritatea pentru Reformă Feroviară ARF modifică documentația de licitație la trenurile inter-regionale, după ce compania Alstom a avut câștig de cauză parțial la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), în urma unei acțiuni depuse în decembrie 2022.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară va modifica documentația de licitație la trenurile inter-regionale într-un termen de 15 zile de la primirea deciziei, aspectele modificate privind condițiile de plată a trenurilor, ușile de acces și viteza maximă a trenurilor, potrivit unei decizii a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, publicată zilele trecute.

Decizia reprezintă o victorie parțială a companiei Alstom care a depus contestația, căci aceasta a solicitat și acordarea posibilității de transmitere a ofertei în monedă euro.

ARF modifică documentația de licitație, dar nu privind moneda ofertelor

În documentația de licitație, ARF cere ca oferta să fie exprimată în lei și impune ca plata produselor să se facă tot în lei, în 60 de zile de la primirea facturilor.

Alstom spune în contestație că în numeroase rânduri a explicat ARF importanța impunerii euro ca monedă de plată pentru asigurarea stabilizării operațiunii, obținerea unui preț convenabil și asigurarea egalității între participanți. Alegerea leului ca monedă de plată este rezultatul unei alegeri „discreționare” a autorității contractante, se arată în contestație. Cerința nu se bazează însă pe realitate, căci finanțarea ar urma să se facă prin PNRR, program al Uniunii Europene în care finanțarea vine în euro.

Costurile suportate sunt în euro, iar utilizarea leului va aduce costuri mari de schimb valutar și taxe bancare, spune contestatorul. Apoi, indexarea prețului cu evoluția monedei naționale este iarăși neinspirată, spune Alstom Transport.

Obiecțiile Alstom Transport mai privesc și numărul de uși cerut, precum și viteza maximă cerută de ARF între 160 și 200 de kilometri la oră. Firma cere CNSC să oblige ARF impunerea unei viteze maxime de 200 de kilometri la oră, după cum s-a stabilit în consultările de piață anterioare.

O buna parte din aspectele reclamate de Alstom și-au găsit soluția într-o decizie anterioară a CNSC (privind licitația de trenuri regionale electrice). Acolo, problema monedei a fost din nou ridicată, însă din cauza faptului că Alstom a depus tardiv contestație, aceasta a fost respinsă. Alstom ar fi reclamat la șase luni după publicarea anunțului de licitație moneda în care se va face achiziția. Mai mult, CNSC a reținut la acel moment argumentele ARF, care a afirmat că Guvernul a aprobat valorile achiziției în lei, că este instituție publică românească care își conduce finanțele în lei.

În contestația depusă, Alstom Transport a cerut și suspendarea procedurii până la soluționarea contestației (cerere respinsă zilele trecute), modificarea cerinței privind moneda în care se exprimă oferta financiară, precum și modalitatea de plată. De asemenea, Alstom Transport cere recunoașterea valorii în euro pentru tratamentul egal între participanți (spre deosebire de Alstom PESA Polonia care e legată de zlotul polonez, iar Stadler Elveția de francul elvețian).

Trenurile licitate cu mentenanța inclusă

Valoarea estimată este cuprinsă între 1.201.615.722 lei, fără TVA și 2.374.592.590 lei, fără TVA, inclusiv serviciile de mentenanţă și reparații necesare funcționării în condiții optime de siguranță și confort, instruire a personalului în ceea ce priveşte exploatarea, operarea trenurilor, transportul, asigurarea, punerea în funcţiune şi asistenţa tehnică în perioada de garanţie, conform Caietului de Sarcini.

Ramele electrice inter-regionale vor fi utilizate pe următoarele rute: Cluj Napoca – Sighișoara – Brașov; Cluj Napoca – Alba lulia – Simeria – Târgu Jiu – Craiova; Brașov – Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău- Pașcani-Iași/Suceava; Galați – Marășești – Bacău – Pașcani – lași/Suceava; Galați-Brăila – Făurei – Fetești – Constanța (Mangalia); (Mangalia) – Constanța – Fetești – Brăila – Mărășești – Bacău -Pașcani – Iași/Suceava; (Giurgiu) București – Ciulnița – Călărași.

Conform analizei de exploatare a liniilor în curs de electrificare, Cluj Napoca – Oradea și Craiova- Calafat, extinderea serviciilor, după finalizarea electrificării, trenurile vor fi operate și pe urmatoarele rute de circulație: Oradea – Cluj Napoca – Sighișoara – Brașov; Cluj Napoca – Alba lulia – Simeria- Târgu Jiu – Craiova – Calafat.

Evaluarea ofertelor se face pe baza celui mai bun raport calitate-cost, factorii fiind divizați după cum urmează:

  • Calitate (30%):
    • – plusvaloare – număr de locuri pe scaune – între 196 și 200 locuri, 16%;
    • – programul de livrare – 14% (din care 6% pentru livrarea întregii cantități cu o cadență de livrare lunară de 4 RE-IR și 8% pentru livrarea primei unități în vederea punerii în funcțiune pe rețeaua CFR în termen de 24 luni).
  • Cost pe durata de viață (70%):
    • – prețul de achiziție a 20 rame electrice inter-regionale;
    • – costul de întreținere, pentru 20 RE-IR pe o perioada de 30 ani (mentenanța);
    • – costul consumului de energie pe o perioadă de 30 ani.

Finanţarea proiectului este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, „Componenta 4 – Transport durabil” și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Ultimele Articole