sâmbătă, septembrie 30, 2023
spot_imgspot_img

ARF licitează prin Bursa de Mărfuri contractele de servicii publice pe cinci ani

ARF licitează prin BRM contractele de servicii publice pe cinci ani pentru cinci rute, împreună cu un număr dr 12 trenuri.
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a transmis miercuri către Bursa Română de Mărfuri (BRM) documentația necesară (Caietul de sarcini și Anexa – Modelul de Contract de servicii) în vederea atribuirii prin procedură competitivă a primelor contracte de servicii publice de transport feroviar din România.
România are obligația atribuirii contractelor de servicii publice prin proceduri competitive, aceasta fiind una dintre condiționalitățile de acordare României a fondurilor europene nerambursabile pentru investițiile de înnoire a parcului de material rulant feroviar național.
Contractele vor avea o valabilitate de maximum 60 de luni și vor include 12 trenuri și 5 rute, respectiv: București Nord – Constanța, București – Craiova, București-Nord-Craiova-Timișoara-Arad, București –Brașov – Arad – Timișoara Nord, București-Nord – Craiova – Petroșani.
La expirarea contractului, ARF va organiza o alta licitație pentru asigurarea continuității serviciilor de transport feroviar de călători, iar trenurile urmează a fi predate noului operator care și-a adjudecat această procedură competitivă.
Valoarea totală a contractului pentru achiziția celor 37 unități electrice multiple și serviciile de mentenanță aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la un cost total de 2.421.771.878 lei, fără TVA, iar finanțarea proiectului este asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile (85%) și de la Bugetul de stat (15%).
Rutele deservite de ramele electrice de lung parcurs sunt: București Nord – Constanța, București Nord – Brașov – Arad – Timișoara, București Nord – Brașov – Cluj, București Nord – Brașov – Deda – Cluj, București Nord – Brașov, București Nord – Iași, București Nord – Suceava, București Nord – Galați, București-Nord – Craiova – Târgu Jiu – Petroșani – Simeria, București-Nord – Craiova – Timișoara – Arad, Cluj – Timișoara, Cluj – Suceava – Iași.

Ultimele Articole