Aptis, solutia Alstom pentru un transport urban eficient si ecologic

25 aprilie 2018

„Solutia Aptis a aparut  din necesitatea oraselor de a reduce emisiile de carbon in zona urbana si periurbana a oraselor si din ideea de sporire a confortului in transportul public”, a declarat Nicolae Dragu, Business Development Director, Alstom Romania, cu ocazia participarii la Conferinta Materialul rulant intre “modern” si “modernizat”, organizata la Iasi de catre Club Feroviar cu sprijinul Asociatiei Industriei Feroviare din Romania (AIF), in perioada 25 -26 aprilie.

Alstom, unul dintre liderii mondiali in productia de material rulant are peste 2000 de tramvaie vandute, de asemenea peste 100 de tram-trenuri vandute, unul din cinci metrouri care circula la nivel global este fabricat de catre Alstom, in timp ce numarul de trenuri suburbane vandute, tot la nivel global, atinge cifra 5000.

„In baza acestei expertize in transportul urban s-a decis dezvoltarea unui autobuz electric, acesta beneficiind de podea joasa pe toata suprafata. In raport cu autobuzele obisnuite, Aptis are o durata de viata de 20 de ani”, a punctat Nicolae Dragu.

Autobuzele electrice Aptis se afla in prezent in teste in Franta in orase precum Paris, Versailles, Marsilia, Lyon sau Strassbourg, in timp ce in  Olanda, autobuzul este in teste la Rotterdam.

Autobuzul Aptis, inspirat din design-ul unui tramvai, il caracterizeaza ca fiind o solutie unica pentru mobilitate. Autobuzul Aptis este 100% electric, bateriile si sistemele sale de alimentare fiind situate pe acoperis, ceea ce faciliteaza, in mod cert, activitatea de mentenanta. Rotile sunt situate la ambele capete, dar fara console ca la autobuzele obisnuite, asa incat Aptis asigura pasagerilor mai mult confort prin podeaua joasa prezenta pe o suprafata de 20 m2. Vehiculul are o autonomie de pana la 200 kilometri, iar durata de viata a unei baterii este de sapte ani.

Calitatea si confortul sunt intregite de design-ul inovator, inspirat de tramvaie, astfel ca Aptis este construit cu doua sau trei usi duble, la fel ca un tramvai, in ideea de a permite pasagerilor urcarea si coborarea din vehicul si, in mod special, pentru a facilita accesul persoanelor cu mobilitate redusa si a celor ce utilizeaza carucioare.

Aptis este dezvoltat de catre Alstom si NTL (companie in care Alstom detine o participatie de 51%).

Autobuzul electric a fost proiectat pentru a oferi oraselor o solutie de transport care beneficiaza de avantajele unui tramvai, pastrand in acelasi timp infrastructura existenta. In egala masura, Aptis a fost dezvoltat pentru a optimiza costul total de operare pe intreaga durata de viata.