spot_img
duminică, februarie 5, 2023
spot_img

Aproape 500 de miliarde euro, investiții necesare în rețeaua TEN-T feroviară

Ponderea transportului feroviar de marfă se va dubla până în 2050. Pentru a face față volumelor de transport în creștere sunt necesare investiții în rețeaua TEN-T de 490 de miliarde de euro, plus 47 de miliarde de euro investiţii private.

Concluzia privind investițiile necesare în rețeaua TEN-T figurează în studiul Roadmap to Zero Carbon Combined Transport 2050, prezentat de firma de consultanţă d-fine, în numele Uniunii Internaţionale pentru Transport Combinat rutier-feroviar (UIRR), informează logisticpost.ro.

Prognozele arată că volumele de transport feroviar de marfă ar putea să se tripleze până în 2050, de la 400 tone-kilometri în 2020, la 1.150 tone-kilometri pe an. Transportul combinat va crește și mai rapid, cu 360% în următorii 30 de ani. În consecinţă, şi numărul trenurilor de marfă se va dubla, de la 6.100 în 2020 la 13.800 în 2050. Iar pe măsură ce numărul de călătorii cu camioanele va scădea, cota modală a transportului feroviar va crește de la 22 la 44%.

Investiții necesare în rețeaua TEN-T

Pentru a se atinge aceste cifre, studiul a calculat diverse scenarii pentru un surplus de capacitate. În ceea ce privește trenul, de exemplu, se pot obține câștiguri de capacitate prin ajustarea la un profil P400 (creștere de capacitate de 5%) și trenuri lungi, de 740 m (creștere de 41%).

Viteza sporită a trenurilor crește capacitatea infrastructurii

Cu toate acestea, se poate ajunge la mai mult în ceea ce privește capacitatea infrastructurii. Se poate obține un câștig uriaș prin creșterea vitezei trenului la 100 km/h (+61%). ERTMS și TimeTable Redesign vor însemna, de asemenea, foarte mult, dar cel mai mare câștig – chiar triplare – s-ar putea obține prin eliminarea blocajelor.

Per total, creșterea potențială a capacității în cadrul infrastructurii existente este de 150%, potrivit studiului citat de Rail Freight, dar pentru asta e nevoie de 490 de miliarde de euro finanțare publică. În plus, sectorul privat va trebui să facă investiții, pentru că sunt necesare încă 300 de terminale, iar cele existente trebuie modernizate. Toate acestea ar putea duce la o creștere de 100% a capacității terminalelor, dar pentru asta ar fi nevoie de încă 47 de miliarde de euro până în 2050.

Ultimele Articole