miercuri, februarie 12, 2025
spot_img

CFR Călători încearcă să bagatelizeze anulările de trenuri. Câte rămân pe Constanța și Brașov

După ce a izbucnit un imens scandal, conducerea CFR Călători a ieșit luni cu un comunicat oficial prin care încearcă să bagatelizeze anulările de trenuri decise în ultima perioadă. Situația este însă gravă, iar banii pe bilete se vor duce de la operatorul de stat la cei privați sau la patronii de microbuze.

Din capul locului trebuie să amintim că publicația noastră a dezvăluit săptămâna trecută că directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, le-a cerut șefilor celor opt sucursale regionale să ia măsuri pentru reducerea costurilor, inclusiv anulări de trenuri. Măsura a fost contestată vehement de sindicaliștii de la calea ferată și a stârnit revolta pasagerilor. Iar acum conducerea societății ne anunță oficial că au fost operate primele anulări, fiind vizate trenuri Interregio de pe două rute modernizate, dar și Regio de pe Constanța-Mangalia.

Vom reda integral comunicatul operatorului feroviar de stat, iar pe parcurs vom insera cu Bold observațiile noastre.

”În concordanță cu cerințele reale ale pieței de transport feroviar de călători, cerințe care se modifică în conformitate cu legislația națională, CFR Călători efectuează o analiză permanentă a trenurilor operate și stabilește circulația lor în corelație cu aceste modificări. Astfel, adaptarea circulației trenurilor este făcută în așa fel încât să aibă un impact MINIM asupra publicului și a pieței. De exemplu, unele trenuri vor fi suspendate doar în weekend, altele la anumite ore ale zilei, cu existența unor variante alternative. Respectiv publicul călător are la dispoziție un alt tren la un interval de o oră de la orarul trenului suspendat momentan.



Anulările de trenuri de pe București-Constanța

Exemple:

București Nord-Constanța și retur. Dintr-un număr de 28 de trenuri pe zi (4 Regio, 20 InterRegio și 4 InterCity) vor circula 24 de trenuri, din care 16 sunt InterRegio. Cele două perechi de trenuri sistate temporar pe acest traseu nu sunt programate să circule la ore de impact maxim, astfel că la interval de o oră față de trenul sistat, călătorii au la dispoziție un alt tren.

1 Nr tren suspendat IR 1580 Constanța 07:30 București Nord 10:00
Trenuri alternative IR 1680 Constanța 05:30 București Nord 08:02
IR 1582 Constanța 08:20 București Nord 10:50
2 Nr tren suspendat IR 1881 București Nord 11:30 Constanța 14:03
Trenuri alternative IR 1585 București Nord 10:30 Constanța 12:57
IR 1883 București Nord 12:30 Constanța 15:03
3 Nr tren suspendat IR 1588 Constanța 15:25 București Nord 17:56
Trenuri alternative IR 1586 Constanța 14:20 București Nord 16:53
IR 1682 Constanța 16:30 București Nord 19:00
4 Nr tren suspendat IR 1885 București Nord 15:25 Constanța 17:58
Trenuri alternative IR 1587 București Nord 14:20 Constanța 16:49
IR 1589 București Nord 16:33 Constanța 19:01

Magistrala 800 București-Constanța a fost modernizată cu un miliard de euro și este cea mai rapidă din România, putând fi atinse viteze de până la 160 km/oră. Reducând numărul de trenuri se afectează mobilitatea locuitorilor, care vor apela la mașinile personale sau la firmele de transport auto, având în vedere că cele două orașe sunt legate nu doar prin calea ferată, ci și prin Autostrada Soarelui (A2).

Patronii de microbuze de pe litoral obțin venituri la care nu visau

Constanța-Mangalia și retur. Din 16 trenuri Regio pe zi, au rămas în circulație 12 trenuri.

În extrasezon, acest tronson feroviar este utilizat preponderent de navetiști, care se vor reorienta către microbuze. După anularea trenurilor, au rămas intervale de aproape patru ore în care nu mai circulă nimic pe calea ferată Constanța-Mangalia. De exemplu, dacă ai ratat trenul R 8386 cu plecare din Mangalia la ora 12,03, următorul tren – R 8392 – pleacă abia la 15,53. Nimeni nu va sta atât timp în gară să aștepte trenul, oamenii se vor duce la microbuz sau autobuz. Similar și în sens invers.

Calea ferată Oravița-Anina, lăsată de izbeliște în timpul săptămânii

Oravița-Anina și retur. Este o cale ferată preponderent turistică. Până la sărbătorile pascale, trenul va circula în zilele de vineri – sâmbătă – duminică, în fiecare săptămână. În restul zilelor, traficul de călători este aproape inexistent.

Decizia, care nu a fost comunicată oficial decât acum, a fost intens criticată de Asociația Euroland Banat, care i-a trimis o scrisoare deschisă ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu. <Din păcate, la fel ca și în 2019 și 2021, CFR Călători reia, sub o nouă formă, dorința de închidere și, implicit, distrugere a acestui tronson, recunoscut și promovat de CFR Călători (site, pagină facebook) ca fiind o cale ferată turistică, dar pe care se va circula, de LUNI, în perioada 13.01.2025 – 17.04.2025, doar în week-end, iar în timpul săptămânii NU va circula. CFR Călători propune ca doar după data de 17.04.2025 trenul să circule zilnic. Revoltător!>, se arată în scrisoare. La finele anului 2021, după ce CFR Călători luase aceeași decizie, ministrul Sorin Grindeanu a anunțat că se va reveni asupra ei, iar trenul a circulat în fiecare zi.

Și pe Valea Prahovei se anulează trenuri

București-Brașov și retur. Din 44 de trenuri (15 Regio, 25 InterRegio și 4 InterCity) vor circula un număr de 41 de trenuri. Menționăm că din cele 3 trenuri suspendate, trenul IR 1636 circula numai în zilele de duminică.

1 Nr tren suspendat IR 16003 Bucureşti Nord 13:22 Braşov 16:00
Trenuri alternative IR 1645 București Nord 13:00 Braşov 15:42
IC 531 București Nord 13:10 Braşov 15:29
2 Nr tren suspendat IR 1638 Braşov 20:35 București Nord 23:07
Trenuri alternative IR 1622 Braşov 19:55 București Nord 22:30
3 Nr tren suspendat IR 1636 Braşov 17:47 București Nord 20:26
Trenuri alternative IR 1734 Braşov 17:58 București Nord 20:42

De menționat că în Planul de Mers 2024/2025 au fost programate să circule pe ruta București-Brașov cu 4 trenuri mai mult decât în Planul de Mers 2023/2024”.

De ce au mai fost introduse suplimentar în Mersul Trenurilor patru trenuri dacă ele sunt anulate la nici o lună după intrarea lui în vigoare? Valea Prahovei este un sector de drum aglomerat, mai ales la sfârșit de săptămână, iar în ultima perioadă au fost mulți oameni care au renunțat la mașinile personale în favoarea trenului. Tocmai pentru că erau multe trenuri și că aveai predictibilitate. Dacă Mersul Trenurilor se schimbă o dată pe lună, nu vor mai renunța mulți la mașini. Iar în ceea ce-i privește pe călătorii feroviari convinși, nu-i nimic, banii pe bilete se vor duce de la operatorul feroviar de stat la cei privați.

PS. Urmează anulări masive de trenuri Regio în toată țara.

IN THE SPOTLIGHT

Un an de la moartea lui Octavian Udriște. Prietenia de 65 de ani cu Mihai Marcu

Azi se împlinește un an de când ne-a părăsit inginerul Octavian Udriște, cel care și-a dedicat întreaga carieră transportului pe calea ferată și cu...

Ultimele Articole