Nici nu intrase bine în vigoare, pe 10 decembrie 2023, noul program de circulație feroviară, când directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, a emis, pe 28 decembrie 2023, o adresă prin care le cere șefilor de regionale să recurgă la anulări de trenuri în 2024. De asemenea, în numele ”optimizării activității”, se solicită ”încadrarea strictă în norma lunară” pentru personalul operatorului feroviar de stat. Adică zero ore suplimentare, inclusiv pentru mecanici.
Traian Preoteasa a trimis o adresă către directorii și șefii de divizii Comercial/Exploatare din cadrul celor opt sucursale regionale de transport feroviar de călători.
În documentul care a intrat în posesia Club Feroviar și pe care îl puteți consulta în facsimilul alăturat se cere aplicarea unor măsuri care să ducă la optimizarea activității societății. Unele dintre acestea, pur și simplu nu vor putea fi aplicate, iar altele vor duce la disconfortul pasagerilor. Vom prezenta întâi documentul, iar apoi vom analiza conținutul acestuia. Iată ce se arată în adresa semnată de Traian Preoteasa:
”Cadrul legislativ incident coroborat cu optimizarea activității pentru anul 2024 conduc la impunerea unor măsuri stricte în ceea ce privește utililizarea forţei de muncă, cât şi a materialului rulant. Astfel, fără a fi limitative, se instituie în sarcina directorilor SRTFC 1-8 şi a șefilor Divizie următoarele măsuri:
- Organizarea activității personalului aflat în coordonare cu încadrarea strictă în norma lunară, indiferent de compartiment/structura în care îşi desfăşoară activitatea (program de exploatare, turnus etc.). Eventuala depăşire a normei lunare într-o lună se va compensa obligatoriu luna următoare, prin acordarea de ore libere plătite.
- Optimizarea turnusurilor de material rurlant în corelaţie strictă cu cerințele de trafic (retrasare trenuri, suprimare opriri, anularea trenurilor cu utilizare redusă etc).
- Reorientarea personalului în structura societății în conformitate cu pregătirea profesională, contractul colectiv de muncă și Codul Muncii (inclusiv prin recalificare în cadrul centrelor proprii de formare).
- Reducerea numărului de ore neproductive (cap secție, regie) în anul 2024 faţă de anul 2023 cu minimum 10%. În acest sens, lunar, SRTFC vor transmite la SNTFC către Direcția Material Rulant/Direcția Operaţional, după caz, evoluţia comparativă an 2023 versus an 2024, pentru ficare lună în parte, trimestru, semestru și anual.
Termenul de finalizare şi transmitere a situației este cel mai târziu data de 20 a lunii pentru activitatea desfășurată în luna anterioară. Conducerea regionalelor de transport feroviar de călători poate emite alte reglementări în completarea celor existente, care vor conduce la optimizarea activității și reducerea costurilor de funcţionare. Derogări de la măsurille dispuse se pot aproba numai de către directorul general al SNTFC CFR Călători în situații deosebite și temeinic fundamentate. Nerespectarea măsurilor dispuse constituie abatere deosebit de gravă și va fi tratată în contul directorilor regionali și al șefilor de divizie. Aplicarea măsurilor dispuse se va face începând cu 01.02.2024, în luna ianuarie urmând a fi compensate orele suplimentare înregistrate la începutul lunii”.
Măsurile, dispuse ca urmare a Legii austerității și Ordonanței Trenuleț
V-am prezentat documentul semnat de Traian Preoteasa, iar acum urmează analiza noastră asupra acestor măsuri.
În mod evident, acest set de dispoziții survine în urma intrării în vigoare a mai multor acte normative, dintre care amintim Legea 296/2023 ”privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung” (cunoscută ca Legea austerității) și Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 115 din 15 decembrie 2023, ”privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene” (cunoscută ca Ordonanța Trenuleț).
Cum se va asigura necesarul de mecanici de locomotivă dacă nu li se vor plăti ore suplimentare?
Acum să luăm în ordine cele patru puncte cuprinse în documentul semnat de șeful SNTFC CFR Călători.
- Va fi foarte interesant de văzut cum se va aplica dispoziția care cere zero ore suplimentare plătite în cazul mecanicilor de locomotivă, de exemplu. Este cunoscut faptul că operatorul feroviar de stat (ca, de altfel, și ceilalți OTF) se confruntă cu o criză acută de mecanici. Cum numărul acestora este insuficient, desfășurarea activității în condiții normale este pusă sub semnul întrebării dacă vor fi puși să-și ia zile libere în loc să le fie plătite orele suplimentare. Apoi, veniturile mecanicilor și ale altor feroviari vor scădea semnificativ, dacă nu le vor mai fi plătite orele suplimentare.
Anulări de trenuri în 2024 = reorientarea călătorilor către transportul rutier
- Anulările de trenuri și suprimarea unor opriri vor avea consecințe negative asupra pasagerilor, clienții CFR Călători. Numărul acestora va continua să scadă, pentru că, în lipsa unor trenuri la orele pe care le doresc, ei se vor reorienta către transportul rutier.
- Recalificarea personalului este o măsură bună în teorie, dar rămâne de văzut cum va fi ea în practică. Așteptăm cu interes ca măcar câteva persoane care în prezent taie frunză la câini prin centralul societății sau prin regionale să fie recalificate în domenii productive direct.
- Reducerea numărului de ore cap secție și regie sună frumos pe hârtie, însă acest lucru este un deziderat anunțat de mulți ani și care cu greu se îndeplinește, sau chiar deloc.
În final, ținem să ne exprimăm îngrijorarea că sancțiunile stipulate în decizia lui Traian Preoteasa ar putea constitui baza pentru a li se ”plăti poliție” directorilor de regionale incomozi pentru actuala conducere centrală.