luni, septembrie 2, 2024
spot_img

Se introduc trenuri suplimentare la metrou, pentru începerea anului universitar 2022-2023

Societatea Metrorex a anunțat vineri că de luni, în contextul începerii anului universitar 2022-2023, se vor introduce trenuri suplimentare la metrou.

„Metrorex anunță că începând de luni, 3 octombrie a.c., odată cu începerea anului universitar, vor fi introduse în circulație în rețeaua de metrou încă șapte trenuri. Acestea vor fi folosite, în special,  în intervalele cu vârf de trafic: 7.00-9.00 și 17.00-19.00, suplimentar față de trenurile aflate în program. Măsura vine ca urmare a demersurilor făcute de către Metrorex împreună cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin efectuarea de plăți către prestatorul de servicii de mentenanță și salubrizare, în vederea îmbunătățirii condițiilor de transport în comun cu metroul”, se arată într-un comunicat dat publicității de societatea de transport subteran din Capitală.

Trenuri suplimentare la metrou, după ce vara călătorii au așteptat mult în stații

O primă observație: nu există ”prestator de servicii de mentenanță și salubrizare”. Prestatorul de mentenanță este societatea Alstom Transport, care nu se ocupă și de salubrizare.

Toată vara, bucureștenii au așteptat mult în stații sosirea trenurilor, deoarece Metrorex acumulase o datorie uriașă către Alstom Transport. Situația s-a rezolvat abia la rectificarea bugetară aprobată de Guvern pe 18 august, prilej cu care Ministerul Transporturilor a primit în plus suma de două miliarde de lei, așa cum a scris la vrema respectivă Club Feroviar. Din aceasta, peste 150 milioane de lei s-au dus către Metrorex, care astfel a putut să-și mai reducă din datoriile către furnizorul de mentenanță, iar numărul trenurilor de pe traseu a crescut.

IN THE SPOTLIGHT

Recalcularea pensiilor: Ce riscă mecanicii de locomotivă pensionari care lucrează la privat

Recalcularea pensiilor tuturor românilor este în curs, iar deciziile au început să le fie livrate pensionarilor prin Poșta Română. Numai că așteptările au fost...

Ultimele Articole