Sancțiuni doar la nivel declarativ pentru angajații CFR Călători fără mască în tren

15 octombrie 2020

Se dau sancțiuni pentru angajații CFR Călători fără mască în tren, atunci când aceștia sunt surprinși de echipele de control sau în urma unor sesizări. Numai că totul este la nivel declarativ, din moment ce conducerea operatorului feroviar de stat refuză să comunice câți salariați au fost sancționați în interval de o lună și în ce au constat aceste sancțiuni.

Adrian Bărbulescu

angajații CFR Călători fără mască măsurile anti-covid la CFR Călători

În ultima perioadă, au apărut tot mai multe sesizări privind unii pasageri din trenurile operate de CFR Călători care nu poartă măști de protecție, în condițiile în care numărul zilnic al infectărilor confirmate cu coronavirus a sărit de pragul de 4.000.

Mulți călători, adepți ai teoriei conspirației. George Soros, înlocuit de Bill Gates

Majoritatea sunt negaționiști, adepți ai teoriei conspirației, potrivit căreia pandemia de coronavirus este o invenție a unora care vor să ne umilească prin purtarea a ceea ce ei numesc ”botniță”.

O altă variantă a conspiraționismului și a ocultei mondiale, în care de data aceasta George Soros este înlocuit de Bill Gates. Nu vom zăbovi asupra acestor teorii, pentru că nu fac obiectul publicației noastre și, de altfel, orice om cu o brumă de rațiune nu va ”mușca” această momeală ieftină.

Risc mai scăzut de infectare în tren decât în microbuz. Dacă respectăm regulile

Ceea ce se poate însă afirma cu certitudine este că mijloacele de transport prezintă un risc deloc scăzut de infectare cu Sars Cov2, mai ales atunci când ele sunt aglomerate.

Neîndoilenic, transportul feroviar este mult mai sigur din acest punct de vedere decât cel cu microbuzele, de exemplu, unde spațiul alocat pasagerilor are un volum mai mic decât cel disponibil într-un vagon de cale ferată. Chiar dacă luăm în calcul doar înălțimea la care se află tavanul.

În ultimul timp, în România trenurile nu mai sunt foarte aglomerate. Vremea vacanțelor a trecut, au început școlile și facultățile, iar rutele cu mai mulți călători (cu puține excepții) sunt doar cele de navetiști. În atari condiții, riscul de infectare într-un tren ar putea fi redus considerabil dacă toți călătorii ar respecta normele de protecție în vigoare – să poarte mască, cel puțin.

Angajații CFR Călători fără mască, pericol pentru călători

Însă, cum spuneam mai sus, sunt mulți călători care nu poartă mască. Dacă acestora li se adaugă și angajații CFR Călători care par să nu fi auzit de pandemie lucrurile capătă o turnură de-a dreptul periculoasă.

Și nu sunt puțini, din păcate. Din punct de vedere uman, nu-i putem acuza că nu cred în existența coronavirusului, pentru că am îngrădi libertatea de gândire, ceea ce nu este normal într-o societate democratică. Numai că, atunci când îmbracă uniforma de ceferist, conductorul nu mai este acolo ”pe persoană fizică”, vorba unui clasic în viață ”care este”, ci reprezintă societatea CFR Călători, interfața ei cu clienții. Și este de datoria conducerii CFR Călători să sancționeze nerespectare regulilor de către propriii angajați.

Legea tăcerii în ce-i privește pe angajații CFR Călători fără mască

În consecință, Club Feroviar a vrut să afle câți salariați ai operatorului feroviar de stat au fost sancționați în ultima lună de zile pentru nerespectarea regulilor de preîntâmpinare a infectării cu noul coronavirus și în ce au constat aceste sancțiuni, cerând detalii și despre un caz concret. Iată întrebările trimise oficial la CFR Călători:

”- Câte și ce fel de sancțiuni disciplinare ați aplicat în ultimele 30 de zile pentru personalul de tren care nu respectă normele de protecție anti-covid, cu precădere purtarea măștii de protecție?

– Ați aplicat aceste sancțiuni doar în urma unor sesizări sau au fost făcute și controale inopinate în trenuri?

– Ce sancțiuni le vor fi aplicate celor patru angajați ai CFR Călători care nu purtau măști de protecție în ziua de joi, 1 octombrie, în trenul IR 1753?”.

După două săptămâni de așteptare, a venit și răspunsul. Nu răspunsurile, chit că erau trei întrebări. Iată ce a răspuns conducerea operatorului feroviar:

”Masca de protecție este obligatorie la bordul trenurilor CFR Călători deopotrivă pentru personalul propriu și călători. Pentru personalul propriu CFR Călători, orice abatere depistată cu ocazia controalelor făcute sau ca urmare a unor sesizări verificabile este sancționată ferm conform reglementărilor în vigoare, cum de altfel avem convingerea că procedează și ceilalți operatori feroviari”.

Atât. O înșiruire de principii și nimic mai mult. Nu am aflat nici numărul sancțiunilor, nici în ce au constat acestea și nici ce au pățit cei trei angajați surprinși fără măști într-un vagon de clasa 1, în care se aflau și pasageri, al trenului IR1753 din data de 1 octombrie.

Cei patru feroviari anti-mască din IR 1753 nu au primit nicio sancțiune

În urmă cu două săptămâni, un cititor al Club Feroviar care se afla în trenul InterRegio 1753, cu plecare din București Nord la ora 13,45 și sosire programată la 19,56 la Suceava, ne-a trimis imaginile cu patru angajați feroviari care nu purtau măști.

Din filmare se poate observa cum, în vagonul de clasa 1, șeful de tren și conductorul trenului (în stânga) nu poartă măști, la fel și cei din dreapta – doi angajați feroviari care s-au urcat la Pașcani. Aceasta în condițiile în care călătorii sunt obligați să poarte măștile pe față tot drumul, vreme de mai bine de șase ore.

Un singur ”naș” a fost trimis ”la împins vagoane”

angajații CFR Călători fără mască nașul anti-mască a fost sancționat Nașul anti-mască fără măști în trenDe la debutul pandemiei, singurul caz în care CFR Călători a anunțat că a sancționat un angajat pentru nerespectarea regulilor de protecție sanitară a avut loc la începutul lunii august. Atunci, conductorul dintr-un tren care circula pe ruta Bucureşti-Constanţa a fost filmat fără mască de protecţie, deşi aceasta este obligatorie în mijloacele de transport în comun. Mai mult, nașul a ridiculizat și măsurile luate de autorități pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

”Cine a declarat pandemia în ţara asta? E declarată cumva pandemia în ţara asta şi eu nu ştiu? În România, Ministerul Sănătăţii nu a declarat pandemie, vă rog frumos să vă interesaţi. Deci nu faceţi nişte afirmaţii care nu le înţelege nimeni. Pandemia în România nu este declarată de către ministrul Sănătăţii. Deci încă nu a declarat dacă este pandemie”, spunea controlorul de bilete.

Întrebat de către călătorul care-l filma de ce purtăm atunci măştile de protecţie, controlorul a afirmat: ”De proşti, de aia, că nu le purtăm de deştepţi, că dacă le purtam de deştepţi…”.

Într-un final, după ce a izbucnit un imens scandal mediatic, ”nașul” cu pricina a fost sancționat de conducerea CFR Călători, care l-a trimis ”la împins vagoane”. Detalii AICI.