spot_img
duminică, noiembrie 28, 2021
spot_img

Declarații contradictorii în ancheta accidentului de la Fetești. De ce nu a fost arestat mecanicul

În ancheta accidentului de la Fetești, produs săptămâna trecută, când două trenuri de marfă s-au ciocnit, apar tot mai multe declarații contradictorii. Evident, concluziile finale vor fi trase în urma finalizării investigației derulate de AGIFER și a anchetei realizate de polițiști, însă apar unele multe elemente care pun sub semnul întrebării vina exclusivă a ”Acarului Păun”. În cazul de față, mecanicul de locomotivă.

Adrian Bărbulescu

ancheta accidentului de la Fetești ciculația feroviară București-Constanța

Încă din capul locului, se impune precizat faptul că, prin acest articol, Club Feroviar nu și-a propus să tragă o concluzie sau să scoată pe cineva basma curată. Dimpotrivă, încercăm să punem în balanță toate elementele și să lăsăm concluzia finală în seama AGIFER și a Poliției, nu a unui politician avid de imagine.

Să recapitulăm faptele. Imediat după accidentul feroviar de la Fetești, care a survenit la nici zece zile după ce, tot acolo, se produseseră două deraieri care au blocat traficul pe Magistrala 800, autoritățile statului, în frunte cu ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, s-au grăbit să anunțe că mecanicul de locomotivă era băut.

Cătălin Drulă s-a antepronunțat în ancheta accidentului de la Fetești

Întrebat la Antena 3, la câteva ore de la producerea accidentului, dacă se confirmă informația că mecanicul de locomotivă al trenului care a depășit semnalul de oprire ar fi adormit, ministrul a răspuns: ”Înțeleg că nici sistemul automat de frânare a trenului nu era funcțional. Înțeleg că mecanicul de locomotivă era și sub influența băuturilor alcoolice”.

Imediat a venit și confirmarea din partea IPJ Ialomița: ”Referitor la accidentul feroviar petrecut în timpul nopții trecute precizăm faptul că mecanicul de locomotivă al trenului care ar fi impactat celălalt tren a fost testat alcoolscop, rezultând o alcoolemie de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind transportat la Spitalul Municipal Fetești în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În continuare, polițiștii continuă cercetarea la fața locului alături de celelalte autorități competente în domeniu pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului feroviar”.

Nu este primul caz în care un accident feroviar a fost provocat de mecanici de locomotivă aflați sub influența băuturilor alcoolice (cel mai mediatizat fiind cel de la Viaductul Cârcea din 2018), așa că opinia publică a acceptat fără rezerve această concluzie.

Semne de întrebare în ancheta accidentului de la Fetești

Numai că unele informații obținute de Club Feroviar din surse ale Agenției de Investigare Feroviară Română vin să pună sub semnul întrebării acest verdict dat înainte de termenul de judecată.

Prima testare alcoolscop a fost făcută imediat după accident, când mecanicul a reușit să iasă pe geamul locomotivei (ușa fiind blocată din cauza coliziunii) și s-a prezentat la stația Fetești. Potrivit reglementărilor în vigoare, fiola poate fi pusă de șeful de stație, de responsabilul cu siguranța circulației sau de instructorul din cadrul operatorului de transport. Au mai fost cazuri, chiar recente, când impiegatul de mișcare a solicitat testarea alcooltest, iar mecanicul a refuzat, pentru că știa legislația în domeniu.

La gară, testarea alcoolscop a dat rezultat zero

Ei bine, de această dată, chiar mecanicul s-a prezentat, de bunăvoie, la testare, care ar fi dat rezultat zero, după cum a susținut el în declarația dată la sediul Poliției.

În acceași declarație, el a mai susținut că a băut după producerea accidentului și că și-a cumpărat băutură de la un chioșc din apropierea gării. Polițiștii ar fi luat și declarații în acest sens de la vânzătoare și ar fi cerut imaginile de pe camerele de supraveghere.

Unde a greșit mecanicul de locomotivă

Aici, mecanicul a comis o greșeală care s-ar putea să-i provoace multe neplăceri ulterior. Potrivit oficialilor din domeniul feroviar consultați de Club Feroviar, orice mecanic de locomotivă implicat într-un accident trebuie să știe că va fi anchetat cel puțin 24 de ore după aceea și că, în consecință, nu trebuie să consume băuturi alcoolice.

Sub impactul emoțional al accidentului, se pare că mecanicul a uitat de acest aspect. La fel de bine însă este posibil ca el să fie băut și înainte și apoi să se ducă la chioșcul de lângă gară, de unde să-și procure un ”alibi”. Rămâne ca Poliția și AGIFER să-și finalizeze investigațiile și apoi un judecător să decidă definitiv dacă mecanicul a fost sau nu vinovat, în totalitate sau parțial, de producerea accidentului.

Trenul a staționat șapte ore la Chitila

Cu toate că este vorba de un mecanic de locomotivă în vârstă de 54 de ani, care tractează trenuri de la 20 de ani, el a mai făcut niște greșeli, care însă ar fi fost trecute cu vederea dacă nu se producea accidentul feroviar.

Concret, el depășise cu mult timpul de lucru, după ce staționase preț de șapte ore la Chitila. În loc să anunțe dispecerul și să ceară să fie înlocuit, el a preferat să doarmă în locomotivă și să treacă ”odihnă” în foaia de parcurs. În mod normal, potrivit surselor citate anterior, el ar fi trebuit să ceară schimb și să tragă trenul pe linie abătută în stația Bărăganu.

A fost reținut, dar nu și arestat. Testarea de la Poliție a avut loc la cinci ore de la producerea accidentului

Revenind la momentul testării alcoolscop de către Poliție, aceasta s-a produs abia după cinci ore de la accident. Timp în care mecanicul putea să consume alcool, chiar dacă, așa cum susține el, nu a băut nimic cât timp a fost pe locomotivă. Numai că testarea inițială, cea de la gară, nu este valabilă atunci când este vorba de accidente feroviare, ci doar cea a Poliției. Lucru pe care el ar fi trebuit să-l știe, dar s-a lăsat copleșit de emoție după coliziune.

Inițial, el a fost reținut de procurori pentru 24 de ore, iar apoi nu s-a dispus măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, ci doar a fost plasat sub control judiciar. Posibil ca această măsură să fi fost refuzată de judecător în lumina noilor probe puse la dosar.

Un mecanic de locomotivă cu decenii de experiență

Una peste alta, este vorba de un mecanic experimentat, care până acum o lună de zile a lucrat la CFR Marfă, Depoul Craiova.

Lui nu i s-a dat locomotiva pe mână imediat după ce s-a angajat la Tim Rail Cargo, ci timp de o lună a făcut cursuri pentru a se acomoda cu procedurile companiei. Era a doua lui trasă ca mecanic la operatorul menționat.

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole