spot_img
joi, octombrie 6, 2022
spot_img

ANALIZĂ. Trenurile Soarelui 2022, LISTA completă. Bile albe și bile negre

Trenurile Soarelui 2022 vor începe să circule începând cu data de 11 iunie, la fel ca anul trecut. Însă față de sezonul estival 2021 sunt mai multe deosebiri – unele în bine, altele în rău. Club Feroviar vă prezintă în premieră cum vom putea ajunge în această vară pe litoral cu trenul.

Legături feroviare directe din București și unele orașe ale țării spre Constanța sunt pe toată durata anului, însă în extrasezon accesul către sudul litoralului este problematic, necesitând schimbarea garniturii. Club Feroviar a arătat recent că aceste inconveniente se mențin și în perioada în care se derulează programul Litoralul pentru toți.

CITEȘTE și Programul Litoralul pentru toți a început din nou cu opreliști din partea CFR Călători

Din data de 11 iunie însă, toate aceste opreliști se ridică, iar CFR Călători va introduce în circulație trenuri directe din București și marile orașe din țară către Mangalia. Startul a fost însă ”furat” și în acest an de operatorul brașovean Regio Călători, care a pus deja în circulație garnituri directe spre Mangalia.

CITEȘTE și ANALIZĂ Cum a ieftinit criza călătoria cu trenul spre litoral și Valea Prahovei



Trenurile Soarelui 2022. Mai multe garnituri pe ruta București-Constanța

Trenurile Soarelui 2022 softronic licitatia de rame regionale penalizări pentru operatorii feroviari modernizarea peroanelor din gara Constanța Mersul Trenurilor 2021-2022 modernizarea peroanelor CFRSă vedem însă ce se întâmplă de la data de 11 iunie pe ruta București-Constanța. Aici avem prima bilă albă: în acest an sunt 21 de perechi de trenuri pe zi, față de doar 16 anul trecut. Iată lista completă a garniturilor care vor face legătura între Capitală și principalul oraș românesc de la Marea Neagră și retur:

București-Constanța

IR 1912 3:22 București Nord 5:57 Constanța (pleacă din Sibiu la ora 18,38 în ziua anterioară)

IRN 1941 4:07 București Băneasa 6:29 Constanța (pleacă de la Satu Mare la ora 13,20 în ziua anterioară. Primește vagoane de la Cluj-Napoca)

IRN 1992 4:51 București Băneasa 7:08 Constanța (pleacă din Timișoara Nord la ora 18,28 în ziua anterioară. Primește vagoane de la Reșița Sud)

IRN 1932 5:15 București Băneasa 7:44 Constanța (pleacă din Oradea la ora 16,21 în ziua anterioară)

R 8101 5:58 București Nord 10:12 Constanța

IRN 1922 6:15 București Nord 8:48 Constanța (pleacă din Arad la ora 18,18 în ziua anterioară)

IR 1981 7:20 București Nord 9:41 Constanța

IR 1994 8:30 București Nord 10:40 Constanța (pleacă din Craiova la ora 4,30)

IR 1884 9:30 București Nord 11:32 Constanța (pleacă din Brașov la ora 7,12)

R-E 11083 10:15 București Băneasa 12:16 Constanța (Regio Călători) (pleacă din Brașov la ora 7,24)

R 11683 10:20 București Nord 12:26 Constanța (Softrans)

IR 1928 10:30 București Nord 12:39 Constanța (pleacă de la Sibiu la ora 3,55)

R-E 8081 11:30 București Nord 13:51 Constanța

R-E 8083 12:30 București Nord 14:51 Constanța

IR 1983 13:30 București Nord 15:45 Constanța

R-E 8085 15:30 București Nord 17:51 Constanța

IR 1589 16:30 București Nord 18:32 Constanța

IR 1681 17:30 București Nord 19:45 Constanța

R-E 8087 18:30 București Nord 20:51 Constanța

IR 1683 20:05 București Nord 22:22 Constanța (pleacă din Brașov la ora 16,56)

R-E 11087 21:15 București Nord 23:48 Constanța (Regio Călători)

Constanța-București

IR 1880 5:25 Constanța 7:40 București Nord (destinație finală Brașov ora 10,28)

IR 1580 7:40 Constanța 9:54 București Nord

IR 1582 8:39 Constanța 10:53 București Nord

R-E 11088 9:30 Constanța 12:01 București Nord (Regio Călători)

R-E 8080 10:30 Constanța 12:50 București Nord

IR 1584 13:25 Constanța 15:27 București Nord

IR 1926 14:10 Constanța 16:19 București Nord (destinație finală Sibiu ora 22,40)

IR 1996 14:40 Constanța 16:48 București Nord (destinație finală Craiova ora 20,35)

R 8024 14:46 Constanța 19:32 București Nord

IR 1588 15:39 Constanța 17:52 București Nord

R-E 11084 16:00 Constanța 17:53 București Băneasa (Regio Călători) (destinație finală Brașov ora 20,44)

R 11682 16:10 Constanța 18:21 București Nord (Softrans)

IR 1680 16:37 Constanța 18:50 București Nord

IRN 1942 17:05 Constanța 19:29 București Băneasa (destinație finală ora 9,45 a zilei următoare. Are vagoane pentru Târgu Mureș și Cluj-Napoca)

IR 1882 17:26 Constanța 19:27 București Nord (destinație finală Brașov ora 21,51)

IRN 1930 17:50 Constanța 19:59 București Băneasa (destinație finală Oradea ora 9,20 a zilei următoare)

IR 1982 18:15 Constanța 20:43 București Nord

IR 1984 19:30 Constanța 21:37 București Nord

IR 1914 20:00 Constanța 22:32 București Nord (destinație finală Sibiu ora 7,38 a zilei următoare)

IRN 1920 20:45 Constanța 23:02 București Nord (destinație finală Arad ora 11,33 a zilei următoare)

IRN 1990 21:45 Constanța 23:59 București Băneasa (destinație finală Timișoara Nord ora 10,37 a zilei următoare. Are vagoane pentru Reșița Sud).



Trenurile Soarelui 2022. După mulți ani, un tren direct spre Mangalia în a doua parte a zilei

Trenurile Soarelui 2022 minivacanța de 1 Mai TFC în Mersul Trenurilor 2020-2021 Litoralul pentru toți peroane moderne la Gara Constanța viteza de circulație CFR Trenurile Soarelui 2020 30 de ore Timișoara-Mangalia Trenurile Soarelui 2019

Și acum să vedem legăturile directe cu sudul litoralului. Pentru prima oară după mulți ani, CFR Călători introduce, în sfârșit, un tren direct București-Mangalia în a doua parte a zilei. Club Feroviar a semnalat în nenumărate rânduri că dacă voiai să pleci la 2 Mai sau la Vama Veche, de exemplu, în weekend, vineri după ce terminai serviciul, nu aveai nicio garnitură directă spre Mangalia, toate fiind concentrate în prima parte a zilei. Dar iată lista trenurilor (nu vom mai preciza stația de plecare/destinație inițială/finală, deoarece le-am menționat anterior, la trenurile București-Constanța):

București-Mangalia

IR 1912 3:22 București Nord 7:42 Mangalia

IRN 1941 4:07 București Băneasa 8:18 Mangalia

IRN 1992 4:51 București Băneasa 8:52 Mangalia

IRN 1932 5:15 București Băneasa 9:49 Mangalia

IRN 1922 6:15 București Nord 10:43 Mangalia

IR 1981 7:20 București Nord 11:28 Mangalia

IR 1994 8:30 București Nord 12:15 Mangalia

R-E 11083 10:15 București Băneasa 13:53 Mangalia (Regio Călători)

IR 1681 17:30 București Nord 21:39 Mangalia

Mangalia-București

R 08380 5:44 Mangalia 9:54 București Nord

IR 1996 12:43 Mangalia 16:48 București Nord

R-E 11084 14:36 Mangalia 17:53 București Băneasa (Regio Călători)

IRN 1942 15:14 Mangalia 19:29 București Băneasa

IRN 1930 16:02 Mangalia 19:59 București Băneasa

IR 1984 17:20 Mangalia 21:37 București Nord

IR 1914 18:15 Mangalia 22:32 București Nord

IRN 1920 19:12 Mangalia 23:02 București Nord

IRN 1990 19:55 Mangalia 23:59 București Băneasa.



ATC și TFC introduc și ele trenuri directe spre sudul litoralului

trenuri anulate Astra Transcarpatic tren pentru sezonul estival tren privat la MangaliaCompania arădeană Astra Trans Carpatic va introduce și în acest an o pereche de trenuri directe pe relația București Nord-Mangalia. Trenurile vor fi introduse în circulație începând cu data de 17 iunie, a declarat pentru Club Feroviar directorul general al ATC, Liviu Pescărașu.

Orarul de circulație este următorul:

IR 11505 7:12 București Nord 11:03 Mangalia

IR 11506 13:38 Mangalia 17:22 București Nord.

Din data de 13 iunie, și Transferoviar Călători va introduce două perechi de trenuri pe ruta București Nord-Constanța-Mangalia și retur. Orarul de circulație îl puteți consulta AICI. De asemenea, TFC operează și o pereche de trenuri Buzău-Constanța-Mangalia și retur.

De remarcat că în acest sezon estival, CFR Călători a revenit la trasarea celor mai multe trenuri de lung parcurs prin gara Băneasa, pentru a evita staționarea îndelungată în Gara de Nord, unde este necesară rebrusarea (schimbarea locomotivei dintr-un capăt în altul al garniturii).



Bilă neagră: fără vagon de dormit pe relația Suceava-Mangalia și retur

infrastructura feroviară din Moldova carantina la SuceavaSă vedem și bilele negre pentru CFR Călători în ceea ce privește Trenurile Soarelui 2022. Pe relația Suceava-Mangalia și retur circulă zilnic o singură pereche de trenuri, astfel:

IRN 1952 20:38 Suceava 5:10 (ziua următoare) Mangalia

IRN 1954 21:45 Mangalia 6:42 (ziua următoare) Suceava

La aceste trenuri a fost eliminat vagonul de dormit, rămânând doar un vagon cușetă cu șase locuri în cabină.

Pe relația Iași-Mangalia și retur, circulă tot o pereche de trenuri. Nici la acestea nu există vagon de dormit, ci doar cușete cu patru și șase paturi în cabină, astfel:

IRN 1962 21:25 Iași 6:44 (ziua următoare) Mangalia

IRN 1960 20:30 Mangalia 6:12 (ziua următoare) Iași.

Fără vagon de dormit nici pe relațiile Oradea-Mangalia și Satu Mare-Mangalia

Dacă de la Iași sau Suceava mai treacă-meargă să călătorești la cușetă spre litoral, de la Oradea voiajul poate deveni un chin. Ei bine, nici singura pereche de trenuri pe relația Oradea-Mangalia și retur nu mai are din acest an vagon de dormit, ci doar cușetă cu șase locuri în cabină. Identic se prezintă situația și pe relațiile Satu Mare-Mangalia și Târgu Mureș-Mangalia și retur în acest sezon estival.

programul trenurilor de Paște Revizia de Vagoane Mangalia modernizarea peroanelor CFR circulația Trenurilor Soarelui programul Litoralul pentru toți WC defect în tren locomotivă defectă electrificarea căii ferate Constanța-MangaliaȘi se mai impune menționată o bilă neagră pentru operatorul feroviar de stat: perechea de trenuri 1912/1914 Sibiu-Mangalia și retur (Trenul Tineretului sau ”Iohannisul”, cum îi spun ceferiștii de la malul mării) nu mai are tarif de Regio pe relația București Nord-Mangalia și retur, ca în anii trecuți.

Și nici vagoane cușetă.

Ultimele Articole