Infrastructura feroviară din România riscă să devină o iluzie întreținută pe hârtie caracterizată de taxe mari, decidenți nepregătiți, legislație laborioasă și încurcată, subfinanțare accentuată și improvizații, spune Simona Istrate, președintă OPSFPR – Organizația Patronală a Societăților Feroviare Private din România.
Într-o analiză trimisă către Club Feroviar, președinta Patronatului punctează cinci mari probleme de care se lovește transportul feroviar din România. Parcurgerea analizei lasă impresia că singura politică a politicienilor noștri privind calea ferată este „după mine potopul”.
Strategiile naționale par mai degrabă strategii de ineficientizare a transportului feroviar sau modalități sigure ale eșecului feroviar.
Infrastructura feroviară, fără investiții
Pe hârtie, România are o strategie de dezvoltare a transportului feroviar. În practică însă, realitatea este complet diferită: taxe mai mari, reglementări sufocante și lipsă de investiții acolo unde contează. Rezultatul? Transportul feroviar devine tot mai scump, ineficient și neatractiv, exact opusul a ceea ce România are nevoie.
Costurile de acces la infrastructură
Costurile de acces la infrastructură sunt rețeta perfectă pentru sabotaj din interior. În orice țară care își dorește un transport feroviar puternic, accesul la infrastructură este facilitat prin taxe reduse și stimulente pentru operatori. Dar nu și în România! Aici, politica este simplă: taxe mai mari, descurajarea utilizării căii ferate și menținerea unui monopol artificial al incompetenței.
Transportul feroviar nu este un joc pentru amatori care distrug sectorul prin decizii absurde. România nu își poate permite experimente de laborator conduse de oameni care învăță „din mers” cum funcționează sistemul. Deciziile privind taxele și accesul la infrastructură nu sunt simple cifre pe hârtie, ci elemente fundamentale care determină competitivitatea unui sector strategic. Din păcate, sub actuala guvernare, acest adevăr elementar este ignorat.
Investițiile strategice – Când risipa devine normă
Aproximativ 70% din rețeaua feroviară este într-o stare critică, dar autoritățile tratează această problemă cu aceeași indiferență cinică pe care o aplică tuturor infrastructurilor țării. În loc să crească bugetele pentru întreținere și modernizare, asistăm la un spectacol al fondurilor insuficiente, irosite pe proiecte prost gândite sau pur și simplu inexistente.
Soluția? Nu există! Se vorbește despre „investiții”, dar realitatea este că rețeaua feroviară moare încet, sufocată de incompetență și nepăsare. CFR SA a ajuns să supraviețuiască prin improvizații, în timp ce oficialii se laudă cu „strategii” inexistente. Încă puțin și ne vom întreba dacă infrastructura feroviară din România nu este de fapt doar o iluzie întreținută pe hârtie.
Suprareglementare și blocaje – Statul devine inamicul propriei economii
Un mediu de afaceri sănătos are nevoie de reguli clare și eficiente. În România însă, reglementările sunt un labirint birocratic menit să împiedice dezvoltarea sectorului feroviar. În loc să faciliteze colaborarea între operatori și stat, s-a ales calea suprareglementării absurde. De ce? Pentru că este mai ușor să controlezi un sector slăbit decât unul competitiv și independent.
A doua armată a țării are nevoie de un general
Sectorul feroviar nu este doar un domeniu economic, ci o veritabilă „armată” logistică a României, esențială pentru mobilitatea bunurilor și pasagerilor. Fără o conducere vizionară și hotărâtă, sistemul feroviar rămâne captiv incompetenței și deciziilor greșite. Este nevoie de un „general” al sectorului feroviar, capabil să implementeze reforme reale și să scoată transportul feroviar din criza perpetuă în care se află.
Orice nou investitor ar fugi mâncând pământul dacă ar trebui să se confrunte cu hățișul legislativ și administrativ creat de actuala guvernare. Operatorii, fie ei privați sau de stat, sunt sufocați de reguli inutile, în timp ce proiectele cu adevărat necesare sunt blocate de lipsa de viziune și de competență.
Concluzie: O conducere fără direcție
Întrebarea finală este una simplă: poate actuala guvernare să ofere generalul de care a doua armată a țării are nevoie? Răspunsul, din păcate, este evident: nu. Transportul feroviar nu se conduce cu lozinci și promisiuni, ci cu viziune și acțiuni concrete. În lipsa acestora, sistemul feroviar românesc se prăbușește, captiv al incompetenței.
