Calea ferată din România nu stagnează, ci pur și simplu regresează, afirmă Patronatul feroviar într-o analiză menită să explice cauza pentru care în zilele noastre trenurile au o viteză mai mică decât acum zeci de ani.
„România frânează în loc să accelereze” este concluzia Simonei Istrate, președintele Organizației Patronale a Societăților Feroviare Private din România (OPSFPR), concluzie bazată pe unele realități ce nu pot fi negate.
Investițiile în infrastructura feroviară sunt tergiversate, licitațiile sunt blocate ani la rând, iar fondurile alocate modernizării se pierd între promisiuni și incompetență. În loc să devină un pilon strategic pentru economie, calea ferată a ajuns un domeniu marginalizat, tratat de decidenți ca o problemă secundară. Fiecare kilometru de linie nereabilitată, fiecare proiect amânat, fiecare tren întârziat înseamnă pierderi uriașe pentru economie și o degradare accelerată a încrederii în acest sector vital, spune Simona Istrate în analiza realizată.
Birocrația și nepăsarea – obstacole mai mari decât munții Carpați
România nu duce lipsă de planuri și strategii. Se vorbește despre modernizare de decenii, dar realitatea din teren arată că proiectele sunt blocate de birocrație excesivă și decizii contradictorii. Avem agenții, instituții și comisii care consumă resurse fără să livreze rezultate concrete. „Fiecare actor își revendică un rol, dar nimeni nu își asumă finalizarea reformelor”, spune ea.
Visurile nu costă nimic și sună bine când sunt fluturate public, deși sunt departe de realitate. „S-a vorbit despre trenuri cu hidrogen, trenuri de mare viteză, poate în curând vom dezbate și despre Hiperloop. Între timp, în România trenurile se opresc pentru că pe linia lor se află turme de animale.
În timp ce alții construiesc viitorul, noi încă ne chinuim să menținem trecutul pe linia de plutire. De ce trenurile din România merg mai încet ca acum 50 de ani? Este o realitate care sufocă economia și mobilitatea națională, spune ea. Transportul feroviar din România nu doar că a stagnat, ci a regresat dramatic. Dacă acum 50 de ani trenurile atingeau viteze decente, astăzi ele se târăsc pe șine uzate, blocate de restricții și birocrație sufocantă. Întârzierile au devenit regula, iar infrastructura învechită transformă fiecare călătorie într-un test de răbdare. În timp ce Europa accelerează către trenuri de mare viteză, România încă se luptă cu schimbătoarele de cale defecte și secțiuni unde viteza maximă e sub cea a unei biciclete.
Consecințele? Pierderi economice și o izolare tot mai accentuată
Efectele acestui haos sunt devastatoare. România pierde teren în fața investitorilor care preferă să transporte marfa pe șosele sau să ocolească țara noastră cu totul. Întârzierile cronice, condițiile precare și riscurile de siguranță fac ca trenul să devină ultima opțiune pentru transportul de călători și marfă. Fără investiții reale și măsuri ferme, calea ferată va rămâne un sistem învechit, condamnat la irelevanță.
Care este soluția?
Investițiile reale și responsabilitatea sunt necesare. Nu mai e timp de amânări. Modernizarea infrastructurii trebuie să devină o prioritate națională, iar fiecare proiect să fie gestionat transparent și eficient. Fondurile trebuie alocate pe criterii clare, iar termenele să fie respectate. Cei care blochează progresul trebuie să fie trași la răspundere. România are nevoie de o viziune clară și de acțiuni ferme. Fără acestea, transportul feroviar va continua să fie simbolul incompetenței și al oportunităților pierdute. E timpul să ne suflecăm mânecile și să punem calea ferată pe direcția corectă – înainte, nu înapoi, conchide ea.
