spot_img
marți, decembrie 7, 2021
spot_img

Peste 400 de amenzi de Sfânta Maria în trenuri și în gări, aplicate de polițiștii de la Transporturi

Peste 400 de amenzi de Sfânta Maria și de Ziua Marinei au fost aplicate în trenuri și în gări de polițiștii de la Transporturi.

amenzi de Sfânta Maria

Pentru siguranța turiștilor și călătorilor, în contextul sărbătorilor ,,Adormirea Maicii Domnului” și ,,Zilei Marinei Române”, polițiștii de la Transporturi au verificat firmele de agrement de pe litoral, activitatea de taximetrie din jurul aeroporturilor din țară și au fost prezenți în stațiile și triajele de cale ferată, au informat marți oficialii de la Inspectoratul General al Poliției Române, prin intermediul unui comunicat de presă.

În domeniul transporturilor feroviare, polițiștii de la Transporturi au depistat opt minori lipsiți de supraveghere, opt persoane cu probleme medicale și 15 persoane care apelau la mila publicului (cerșetori).

Amenzi de Sfânta Maria, în valoare de aproape 150.000 de lei

Pentru neregulile constatate de oamenii legii, au fost aplicate 440 de sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică și HG 203/1994 pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române, valoarea totală a sancțiunilor contravențiilor aplicate fiind de 143.555 de lei.

Polițiștii au acționat în 490 de stații și triaje de cale ferată și au patrulat în 639 de trenuri de călători.

Acțiunile pentru siguranța călătorilor vor continua și în perioada următoare, dau asigurări oficialii IGPR.

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole