vineri, mai 3, 2024
spot_img

Club Feroviar nu va ceda la amenințările Bawi. La Mulți Ani, Daniel Bîrsan!

Club Feroviar nu va ceda la amenințările Bawi și va lăsa Justiția să decidă cine are dreptate. Succesoarea din România a companiei germane Wiebe, redenumită Bawi, își permite să ceară publicației noastre, pe un ton amenințător, nici mai mult nici mai puțin decât eliminarea de pe site a tuturor articolelor care fac referire la ea.

Nu știm dacă oficialii Bawi au citit romanul ”1984” al lui George Orwell, cel care avertiza în legătură cu pericolul reprezentat de comunism. Însă se comportă în aceeași manieră, cerându-ne să rescriem istoria, eliminând de pe site-ul nostru zeci de articole publicate de-a lungul timpului. Exact ca în ”1984”, când din arhiva de ziare se eliminau articole sau se înlocuiau cu altele, pentru a se șterge cu buretele unele evenimente petrecute în anii anteriori.

Evident, nu vom ceda acestor amenințări, iar articolele vor rămâne pe site, acolo unde au fost ele publicate, pentru a putea fi consultate de toți cei interesați. Asta cu toate că, printr-o ”Notificare” din partea Cabinetului de Avocatură ”Trifa, Vaisser & Partners” ni se cere, pe parcursul a nouă pagini, să eliminăm articolele cu pricina.

Vom explica în continuare de ce am avut dreptate atunci când am scris acele știri sau articole și de ce susținem acest lucru și acum. Explicațiile vor fi succinte, pe fondul problemei, și nu detaliate, punctual pentru fiecare material de presă incriminat, deoarece acest lucru îl vom face în întâmpinarea pe care o vom depune la Tribunal.

Greșeli gramaticale și de ortografie în Notificarea trimisă redacției noastre

Nu putem însă să dăm aceste explicații fără a remarca, în paranteză, ca fapt divers, că Notificarea trimisă redacției noastre abundă de greșeli gramaticale și de ortografie. Vom da doar câteva exemple în acest sens. La pagina 1, autorul misivei modifică șapoul unui articol citat din publicația noastră: ”Ministerul Transporturilor vrea să acorde <din pix> un milion de euro în plus pentru constructorii Wiebe și Swietelsky la o licitație CFR de la Regionala Timișoara, șeful actualului ministru Sorin Grindeanu”. Așa cum este citată, fraza respectivă nu are nicio noimă, pentru că, evident, Regionala Timișoara nu poate fi ”șeful” unui ministru, cum este scris în ”Notificare”,  ci ”fieful”, așa cum am scris noi .

La pagina 3 apare o greșeală care vădește necunoașterea limbii române, și anume ”crează”, în loc de ”creează”, așa cum este corect gramatical în cazul verbului ”a crea”. Apoi, la pagina 5 din același document, este citat titlul unui articol al Club Feroviar: ”Wiebe România, nume nemțesc, blazon românesc. Nemții se spală pe mâini de filial românească”. Evident, cuvântul ”filial” nu există în limba română, ci doar ”filiala”, așa cum am scris noi. În fine, pentru a nu mai lungi această paranteză, textul este scris când cu diacritice, când fără. Nu ar strica mai multă atenție la redactarea unui act care se vrea oficial și opozabil în Justiție.

Amenințările Bawi. Nu noi am asociat Bawi (Wiebe) cu Swietelsy, ci ei s-au asociat!

Și acum, câte puțin pe fondul ”problemei” invocate de către cei de la Bawi. Ni se reproșează faptul că asociem numele firmei Bawi (Wiebe) de cel al companiei austriece Swietelsky, care a fost implicată într-un scandal de dare de mită către oficiali ai statului român, finalizat prin condamnarea definitivă a acestora din urmă, în frunte cu fostul ministru de Finanțe Sebastian Vlădescu.

Nu noi asociem cele două firme, ci ele se asociază în mod constant în ultimii ani atunci când este vorba de licitații publice sau lucrări atribuite de către unii oficiali ai statului prin încredințare directă (vezi cazul liniilor ferate din Portul Constanța).

Am scris doar despre afacerile Bawi, nu și despre viața particulară a lui Daniel Bîrsan

Pe de altă parte, în epistola trimisă redacției noastre, avocații Bawi citează articole din Constituția României care nu au nicio legătură cu speța: De asemenea, potrivit art. 30 alin. (6) din Constituția României, <Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine> iar conform art. 31 alin. (4) din Constituția Romaniei: <Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice> acestea prefigurându-se, deci, în veritabile limite ale libertății de exprimare”.

Nu vedem în care dintre articolele noastre am adus prejudicii vieții particulare a vreunui oficial al Bawi. Nu am scris nicăieri nimic despre ce restaurante frecventează Daniel Bîrsan și cu cine, unde își petrece concediile sau de unde își face cumpărăturile. Am scris doar despre afacerile firmei conduse de domnia sa, nu despre persoana particulară Daniel Bîrsan. Căruia îi urăm pe aceasă cale La Mulți Ani, căci în weekend a fost ziua sa de naștere.

IN THE SPOTLIGHT

Târgul de Carieră Feroviară în România, 12-14 iunie în format hibrid: fizic și online

”Târgul de Carieră Feroviară în România”, singurul târg de profil dedicat domeniului feroviar și al transportului urban pe șină, se va desfășura în format...

Ultimele Articole