Sute de amendamente la bugetul pe 2020. Majoritatea partidelor ignoră calea ferată

23 decembrie 2019

Partidele din opoziție, dar și cele care susțin Guvernul au depus sute de amendamente la bugetul pe 2020, pe care Executivul condus de Ludovic Orban vrea să-și asume răspunderea. Majoritatea partidelor ignoră calea ferată, însă sunt și unele amendamente care vizează sectorul feroviar.

Adrian Bărbulescu

amendamente la bugetul pe 2020

Guvernul va analiza în şedinţa de luni amendamentele depuse de partidele politice la proiectele de lege pentru care Executivul a hotârât să îşi angajeze răspunderea în faţa Parlamentului – bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale şi modificările la OUG 114.

Totodată, Plenul Camerei Deputaţilor şi Senatului se va reuni luni de la ora 16.00 pentru ca Guvernul să-şi angajeze răspunderea în vederea adoptării proiectului de buget pentru 2020. Dar să vedem ce amendamente a depus fiecare partid la proiectul Legii bugetului de stat pe 2020.

PSD a depus 35 de amendamente la bugetul pe 2020. Se axează pe autostrăzi

Partidul Social Democrat a depus 35 de amendamente la legea bugetului pentru anul viitor, iar cele referitoare la infrastructură vizează sectorul rutier.

Social democrații susțin că Autostrada Piteşti – Sibiu este cea mai așteptată și dorită autostradă din România. ”Acest tronson de autostradă este prioritate absolută, atât în documente programatice precum Master Planul de Transport al României, cât și pe lista solicitărilor mediului privat. De exemplu, una dintre cele mai mari companii din România, Dacia Grup Renault, cel mai mare exportator la nivel național, militează de ani buni pentru această autostradă”, se arată în motivarea amendamentului.

Pentru anul 2020, în proiectul de buget sunt prevăzute credite de angajament de 4.833.248 mii lei și credite bugetare de 212.497 mii lei. Concret, pesediștii propun majorarea propuneri de buget cu privire la creditele bugetare pentru anul 2020 cu suma de 200.000 mii lei, creditele bugetare fiind astfel de 412.497 mii lei.

O altă propunere a social democraților vizează finanțarea obiectivului de invesțitii „Studiu de fezabilitate pentru Autostrada Nordului” cu suma de 42.800 mii lei. ”Pentru anul 2020, în proiectul de buget sunt prevăzute credite de angajament de 20.920 mii lei si credite bugetare de 2.094 mii lei. Se majorează propunerea de buget cu privire la creditele bugetare pentru anul 2020 cu suma de 10.000 mii lei, creditele bugetare fiind astfel de 12.094 mii lei”, se arată în amendament.

Despre sectorul feroviar, PSD nu a făcut public niciun amendament.

Și useriștii merg tot cu mașina sau cu avionul, nu cu trenul

USR a plusat față de PSD și a depus 60 de amendamente, pe 44 de pagini. Nici aici însă nu găsim vreun amendament care să vizeze transportul pe calea ferată, deși politicienii acestui partid susțin că ”cele mai multe amendamente depuse de USR vizează suplimentarea fondurilor pentru investiții în infrastructură”.

Pe pagina de Internet a formațiunii politice sunt enumerate amendamentele referitoare la infrastructură: suplimentarea cu 160.000 mii lei a fondurilor pentru întreținerea infrastructurii rutiere; plata avansului pentru drumul de legătură autostrada A1 Arad-Timișoara-DN 69; fonduri pentru realizarea podului de peste râul Arieș, județul Cluj; efectuarea unui studiu de fezabilitate pentru extinderea Aeroportului Iaşi; suplimentarea fondurilor pentru autostrada București-Brașov; fonduri pentru reabilitarea pasajului de pe DN6 peste Centura București; fonduri pentru varianta de ocolire a Sighișoarei.

PMP, amendamente la bugetul pe 2019 referitoare la metrou și podul de la Budila

Președintele PMP, Eugen Tomac, a declarat luni la RFI că partidul său a depus amendamente pe Legea bugetului, în mare parte vizând proiecte de infrastructură, cum ar fi autostrăzile Târgu Mureş-Iaşi şi Ploieşti-Braşov. El a mai spus că majoritatea parlamentară e prea slabă pentru ca bugetul să fie dezbătut în Parlament.

„Au depus foarte multe amendamente colegii mei, a existat o echipă de negociere, care s-a întâlnit şi cu premierul Orban, dar pentru noi, priorităţile au fost legate de infrastructură (…). Colegii mei au depus amendamente pentru a se aloca resurse, astfel încât proiectul autostrăzii Unirii Tg. Mureş-Iaşi să fie inclus în proiectul de buget, au propus amendamente pentru ca autostrada Ploieşti-Braşov să nu mai fie trecută doar la capitolul de bune intenţii şi obiective asumate, dar nefinanţate”, a declarat Eugen Tomac.

Senatorul PMP Lucian Iliescu a menționat pe pagina sa de Facebook amendamentele pe care le-a depus la Legea bugetului de stat pe 2020.

”Am considerat oportună depunerea unui amendament care vizează alocarea de fonduri suplimentare pentru finalizarea lucrărilor pe magistrala M5, Tronsonul Drumul Taberei – Eroilor, în așa fel încât lucrările să fie finalizate în prima parte a anului 2020. În plus, am depus un alt amendament cu privire la finalizarea lucrărilor pentru Centura Bucureștiului, pentru a degreva traficul din Capitală, întrucât o mare parte dintre autovehicule doar tranzitează orașul, iar crearea alternativei Centurii ar ameliora problema traficului sufocant din Capitală”, a scris Iliescu pe rețeaua de socializare. În plus, senatorul a depus un amendament cu privire la bugetarea unor sume pentru studiul de fezabilitate cu privire la realizarea Magistralei M7, Bragadiru – București – Voluntari.

În urmă cu o săptămână, senatorul PMP de Covasna Gheorghe Baciu declara că a pregătit trei amendamente la Legea bugetului pe 2020, ce vizează finalizarea reabilitării DN 13E Întorsura Buzăului – Covasna, introducerea gazului metan în zona Întorsurii Buzăului şi repararea podului feroviar de la Budila, care a fost distrus de inundaţii. După prăbușirea podului, în vara anului trecut, circulația feroviară pe secția Brașov – Întorsura Buzăului a fost oprită.

ALDE vrea modernizarea mai multor căi ferate

Principalele solicitări pe care ALDE le-a transmis Guvernului se referă la alocarea de fonduri pentru începerea sau accelerarea unor mari obiective de investiţii.

Alături de mai multe autostrăzi, drumuri expres și variante ocolitoare, liderii ALDE s-au referit și la unele proiecte feroviare. ”Reabilitarea reţelei de căi ferate care leagă Capitala de frontiera de sud şi de municipiile Timişoara, Cluj, Iaşi şi Suceava”, este un amendament introdus de partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu.
”Împreună cu reprezentanţii Guvernului am identificat surse de finanţare pentru aceste proiecte, iar, în situaţiile în care nu fuseseră deloc prevăzute fonduri sau acestea erau insuficiente, amendamentele ALDE, care au fost acceptate, au rezolvat această situaţie”, anunţă ALDE.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, însoţit de purtătorul de cuvânt Varujan Vosganian şi secretarul general Daniel Chiţoiu, a prezentat luni premierului Ludovic Orban, ministrului de Finanţe, Florin Cîţu, şi ministrului Transporturilor, Lucian Bode, amendamentele depuse de această formațiune politică la proiectul de buget pentru anul 2020.