miercuri, ianuarie 15, 2025
spot_img

Amendă mare pentru impiegatul de mișcare de la Sighișoara

Autoritatea de Siguranță Feroviară din România a decis luni aplicarea unei amenzi importante impiegatului de mișcare de la Sighișoara care nu a avizat imediat incidentul survenit joi.

Potrivit unui comunicat de presă remis joi de către ASFR, impiegatul a fost sancționat cu o amendă de 15.000 lei în conformitate cu prevederile HG 117/2010.

Impiegatul de mișcare de la Sighișoara nu a avizat incidentul

ASFR a constatat că angajatul CFR SA nu a avizat producerea incidentului feroviar. Amenda a fost decisă în urma unei inspecții de stat efectuate la stația Sighișoara, luni.

Club Feroviar a dezvăluit sâmbătă, după ce a verificat în amănunt speța, că o coliziune a două trenuri a fost evitată joi dimineață în ultimul moment în Gara Sighișoara. CFR SA a băgat incidentul sub preș, avizarea evenimentului de către companie având loc abia după ce publicația noastră a chestionat autoritățile asupra situației.

Agenția de Siguranță Feroviară Română a fost avizată abia joi după-amiază, în condițiile în care incidentul se produsese undeva pe la patru dimineața. Nici AGIFER nu a fost avizată de îndată de către CNCF CFR SA, așa cum prevede legislația în vigoare. „Noi am fost avizați cu o întârziere destul de mare, undeva pe la ora 14,30 (deci la zece ore de la producerea incidentului – n.red.). Verificarea mecanicilor nu a putut fi făcută în condiții optime, deoarece trecuse foarte mult timp. Se putea face doar o estimare”, a declarat pentru Club Feroviar directorul general al AGIFER, Laurențiu Dumitru.

 

 

IN THE SPOTLIGHT

Rușine! Numărul de km de cale ferată modernizată în 35 de ani, la jumătate față de cel al autostrăzilor

Anul 2025 a început cu un record negativ pentru transportul feroviar în comparație cu cel rutier: numărul de km de cale ferată modernizată este...

Ultimele Articole