Alstom Transport și-a retras contestația la modernizarea Magistralei 2 de metrou

22 ianuarie 2020

Compania și-a retras contestația depusă dar nu este clar dacă va avea o ofertă de participare la licitația organizată de Metrorex.

Metrorex cumpără apă plată rectificare bugetară la Metrorex casierii pentru elevi BVC Metrorex pe 2019

Sursele Club Feroviar au declarat că retragerea contestației a avut loc miercuri, existând pericolul ca procedura de achiziție publică să intre în blocaj. „Șansele de acceptare a contestației erau foarte mari iar lucrarea s-ar fi blocat”, au declarat acestea. Nu este clar dacă asocierea condusă de Alstom Transport va participa și cu o ofertă. Aceasta deoarece costurile efective de realizare a lucrării sunt considerabil mai mari, în condițiile în care multe echipamente, soluții software trebuie schimbate cu totul după refuzul companiei Bombardier – cea care a implementat sistemul de automatizare și semnalizare – de a participa la procedură și a își exprima acordul de folosire a soluțiilor sale.

Într-o contestație depusă în decembrie la CNSC Alstom acuza refuzul Bombardier de a participa la proiect, duratele mai mari necesare de execuție și alocarea financiară insuficientă. Mai multe detalii aici. (D.C.)