Alstom obține certificarea ISO 37001 pentru politicile sale de Etică și Conformitate din Europa, inclusiv România

statia Arad. Foto: Adrian Sulyok

Compania Alstom își confirmă angajamentul ferm de a combate corupția prin certificarea ISO 37001 acordată de AFNOR Certification la nivel european. Un audit efectuat la București în noiembrie 2018 confirmă faptul că Alstom a implementat și în România un întreg sistem de management prin care să asigure cele mai ridicate standarde etice în practicile de afaceri ale companiei.

Standardul internațional ISO 37001, introdus la nivel global în octombrie 2016, propune o serie de măsuri menite să ajute organizațiile de toate dimensiunile, deopotrivă private și publice, să prevină, să detecteze și să combată corupția prin implementarea unui sistem de management anticorupție.

Auditul s-a concentrat asupra adecvării sistemului anticorupție al Alstom în conformitate cu standardul ISO 37001, și în special asupra politicii sale în materie de Etică și Conformitate, asupra Codului de etică al Grupului emis către toți angajații în 2001 și asupra diverselor instrucțiuni aferente procedurilor anticorupție existente și instrumentelor de instruire asociate.

Punctele forte evidențiate de AFNOR Certification includ dorința puternică a conducerii de a insufla o cultură etică în cadrul companiei, proceduri bine adaptate la riscuri, în special la nivelul achizițiilor, precum și implicarea directă a angajaților prin intermediul unei rețele de peste 300 de ambasadori ai eticii și conformității, răspândiți în toate unitățile Alstom din întreaga lume.

„Suntem foarte mândri să ne numărăm printre primele companii din lume care au primit această certificare. Ea demonstrează angajamentul nostru ferm față de etică și validează eforturile considerabile depuse la nivel intern pentru a crește nivelul de comunicare și conștientizare a procedurilor și valorilor noastre etice, implementate de Departamentul nostru de Etică și Conformitate”, a declarat Henri Poupart-Lafarge, CEO al Alstom.

„Pentru Alstom, etica și conformitatea sunt o prioritate. Mai mult ca niciodată, etica și conformitatea sunt vitale pentru succesul nostru pe termen lung și integrăm aceste principii în activitate a zilnică a tuturor angajaților, contractanților și partenerilor Alstom. Suntem mândri că România este una dintre primele țări din Europa care au obținut certificarea”, a spus Gabriel Stanciu, Director General pentru România, Bulgaria și Republica Moldova.

Alstom activează în România de aproape 25 de ani și are în prezent opt proiecte în diferite faze de implementare. Compania a jucat un rol de pionierat în proiecte majore de modernizare a rețelei feroviare din România. De exemplu, proiectul Frontieră-Curtici-Arad-Km.614 este primul – și singurul, până în prezent – proiect complex de reabilitare finalizat integral pe secțiunea românească a Culoarului Rin-Dunăre (denumit anterior Coridorul 4), o linie de cale ferată complet reconstruită pentru un trafic mai rapid și mai eficient.

În cadrul acestui proiect, Alstom a răspuns direct de implementarea primului centru modern de control al traficului din România și de instalarea cu succes a sistemului de control al traficului ERTMS Nivel 2, această secțiune devenind una dintre primele linii de cale ferată convenționale din lume echipate cu acest sistem de semnalizare. Printre celelalte proiecte majore ale companiei se numără cel mai mare proiect de control al traficului în execuție – Simeria-Sighișoara – 170 km, 17 gări. Proiectul va fi primul din România care va avea treceri la nivel cu calea ferată echipate cu bariere electronice.

La finalizarea acestui proiect, Alstom va fi instalat ERTMS Nivel 2 pe 350 km din cei 800 km ai secțiunii românești a Coridorului european, de la frontiera cu Ungaria până la Sighișoara, prin contractele în curs de execuție. Cele două centre de management al traficului – unul în Arad și unul în Simeria – sunt proiectate ca împreună să gestioneze traficul feroviar pe această secțiune, care înseamnă peste 30 de stații.