Alstom isi prezinta trenul cu hidrogen altor state germane

Incepand cu ianuarie si pana la jumatatea lui februarie, trenul Coradia iLint este in turneu in Germania, compania Alstom prezentandu-si astfel tehnologia pe baza de hidrogen gata pentru implementare in sase state federale cu scopul de a testa alternativa fara emisii pentru liniile neelectrificate.
Turul va incepe in statul Renania – Palatinat si va continua in Baden-Württemberg, Saxonia, Turingia, Berlin si Brandenburg.
„Aceasta prezentare este o ocazia foarte buna pentru pasageri, media si factorii politici sa cunoasca trenul pe baza de hidrogen Coradia ILint. Tehnologia noastra este gata de implementare. Ea reprezinta o alternativa prietenoasa cu mediul pentru liniile neelectrifcate sau electrificate partial si ofera confort imbunatatit calatorilor datorita faptului ca trenul este mult mai silentios decat un automotor diesel conventional”, a declarat Jörg Nikutta, Director Executiv Alstom pentru Germania si Austria.
Incepand cu septembrie 2018, primele doua trenuri pe baza de hidrigen se afla in serviciu regulat de transport pasageri pe reteaua Elbe-Weser.
Incepand cu 2021, Landesnahverkehrsgesellschaft Niedersachsen (LNVG) va utiliza 14 trenuri Coradia ILint pentru transportul calatorilor intre Cuxhaven, Bremerhaven, Bremervörde si Buxtehude cu trenurile ecologice pe baza de hidrogen.
Coradia ILint a fost dezvoltat de echipele Alstom din Salzgitter, centrul de competenta al Alstom pentru trenurile regionale, si din Tarbes (Franta), centrul de competenta al Alstom pentru sistemele de tractiune.