Alegeri locale 2020 la Fetești, cu implicații feroviare. Cine pleacă și cine se întoarce în centralul CFR

25 septembrie 2020

Alegeri locale 2020 la Fetești, cu iz feroviar. La conducerea primăriei municipiului din județul Ialomița, important nod feroviar, se poate face o nouă rocadă a ceferiștilor în urma scrutinului care va avea loc duminică, 27 septembrie. De săptămâna viitoare, Sorin Gafițoi revine în funcția de revizor general de Siguranța Circulației la CFR SA, iar Gheorghe Catrinoiu ar putea părăsi postul de director general al Electrificare CFR SA, dacă va fi ales primar.

Adrian Bărbulescu

Alegeri locale 2020 la Fetești tren de marfă a deraiat

Actualul primar al municipiului Fetești, Sorin Gafițoi, este la primul mandat și nu mai candidează, după ce a intrat în conflict cu conducerea partidului care l-a propulsat în urmă cu patru ani de zile în funcția de edil – PSD.

Sorin Gafițoi, de la CFR la Primăria Fetești

Până să ajungă primar, Sorin Gafițoi, de formație ceferist, a ocupat mai multe funcții de răspundere în sistemul feroviar. El este inginer de căi ferate, drumuri și poduri, absolvent al Institutului Politehnic Iași, Facultatea de Construcții.

Sorin Gafițoi și-a început cariera în 1984, ca inginer la Secția de Întreținere Linii L3 Fetești și L4 Slobozia. Între 1987 și 1997 a fost șef Secție Întreținere Linii, inginer șef și șef de district Linii la Secția de Întreținere Linii L3 Fetești, potrivit profilului său de pe Linkedin.Alegeri locale 2020 la Fetești

Ulterior, e a fost revizor central de Siguranța Circulației la Societatea Națională a Căilor Ferate Române (SNCFR). În perioada 1998-2012 a ocupat funcțiile de revizor general adjunct și șef serviciu Siguranța Circulației la CFR SA. El a mai fost director coordonator Proiecte Europene la CFR SA, funcție din care s-a ocupat de implementarea proiectelor cu finanțare externă (ISPA, JBIC) de reabilitare a tronsoanelor de cale ferată București – Constanța și Câmpina – Predeal. De asemenea, el s-a ocupat de pregătirea proiectelor de reabilitare a căii ferate Sighișoara – Simeria – Curtici, parte a Coridorului IV Pan european.

Gheorghe Catrinoiu a mai fost primar timp de două mandate

Sorin Gafițoi a fost ales primar la Fetești în 2016 și i-a succedat unui alt ceferist – liberalul Gheorghe Catrinoiu, care ocupase această funcție timp de două mandate.

Alegeri locale 2020 la Fetești primar din FeteștiGheorghe Catrinoiu a absolvit în 1993 Universitatea Politehnica București, Facultatea de Electrotehnică, specializarea Electrotehnică. Apoi, în 2008, a absolvit Universitatea Spiru Haret, Facultatea de management financiar contabil, specializarea Management.

În 2009, a terminat Universitatea Politehnica Timișoara, specializarea Managementul Ciclului de Proiect. Doi ani mai târziu, el a absolvit Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”, Colegiul Național de Afaceri Interne, specializarea Managementul Strategic al Afacerilor Interne.

El a fost inițial, în perioada 1986-1993, electrician la IFTE. Apoi a fost, pe rând, inginer, șef de centru, șef de serviciu la Regionala CF Constanța. În 2004-2006, a fost șef divizie electrificare la SC Electrificare CFR SA București, apoi, până în 2007, șef de sucursală la aceeași societate. În 2007-2008, a deținut funcția de director general adjunct la SC Electrificare CFR SA. În momentul de față, Catrinoiu este director general al Electrificare CFR SA, funcție în care a fost numit la finele lunii februarie a acestui an.

Alegeri locale 2020 la Fetești. Catrinoiu candidează din nou

Acum, Gheorghe Catrinoiu candidează din nou la funcția de primar al municipiului Fetești, din partea PNL. La alegerile locale din 2016, Sorin Gafițoi a obținut 46,38% din voturi, iar Gheorghe Catrinoiu – 32,57%, potrivit datelor de pe site-ul Autorității Electorale Permanente.

Între timp, Sorin Gafițoi nu mai candidează la Primărie. La aceste alegeri, cadidatul PSD la Primăria Municipiului Fetești este viceprimarul în funcție, Laurențiu Șonchereche.

Mandatul lui Sorin Gafițoi la Primărie a fost marcat și de unele disensiuni cu conducerea partidului. Deranjat de scandalul dintre consilierii PSD şi PNL de la şedinţa de Consiliu Local din data de 30 august 2017,  primarul, aflat în concediu medical, a anunţat o zi mai târziu că va demisiona din funcţie începând cu data de 6 septembrie. Demisia nu s-a mai produs, după intervenţia şefilor organizaţiei judeţene a PSD, care s-au dus la Feteşti şi au tranșat problema: Gafiţoi nu a mai demisionat, în schimb a fost schimbat viceprimarul PSD.

Alegeri locale 2020 la Fetești. Sorin Gafițoi revine în centralul CFR SA

Contactat de Club Feroviar, edilul în funcție Sorin Gafițoi a declarat că nu mai vrea să candideze, deși i s-a propus acest lucrtu nu numai din partea PSD, ci și din a altor partide.

El s-a declarat scârbit de politica românească și a spus că nu-i mai trebuie niciun fel de post în politică. ”Plec de la Primărie mândru, pe ușa din față. Am semnat proiecte în valoare de 14 milioane de euro, pe fonduri europene, care-și vor arăta efectele în perioada următoare. Săptămâna viitoare revin pe funcția de revizor general de Siguranța Circulației la Compania Națională de Căi Ferate CFR SA. Am avut postul suspendat în perioada cât am fost primar. Mă întorc la muncă”, a spus Sorin Gafițoi.