Al doilea tren Alstom Coradia Stream din comanda de 37 de unități a Autorității pentru Reformă Feroviară a ajuns vineri în România.
”Al doilea tren electric Alstom Coradia Stream a ajuns tractat în România, la punctul de frontieră Episcopia Bihor. Această ramă a fost special echipată pentru teste, iar culoarea finală se va aplica integral numai după finalizarea procedurilor de testare. Trenul a parcurs deja un program complex de teste la Centrul de testări feroviare de la Velim, Republica Cehă, iar acum merge la Centrul de testări feroviare de la Făurei, pentru o serie de teste dinamice specifice Căilor Ferate Române. Alstom utilizează trei trenuri în paralel în programul de teste. Cum se testează un tren nou? Testele de certificare reprezintă un program foarte complex, realizat în conformitate cu reglementările STI (Specificații tehnice de interoperabilitate) stabilite la nivel european și cu Normele tehnice naționale de siguranță, înainte ca orice nou tip de tren să poată circula cu pasageri. Toate funcționalitățile și performanțele trenului – de la sisteme electrice și electronice, la sisteme de frânare și propulsie, dinamica feroviară pentru stabilitatea trenului, aspectele legate de confortul pasagerilor și multe altele – sunt confirmate întâi prin sute de teste de verificare. Peste 60 de teste finale de certificare trebuie apoi parcurse cu succes pentru a dovedi conformitatea trenului în vederea obținerii autorizației de circulație cu pasageri”, se arată într-o postare de pe contul de Linkedin al Alstom.
Primul tren Alstom Coradia Stream va circula la finele anului
Directorul general al Alstom pentru România, Bulgaria și Republica Moldova, Gabriel Stanciu, a anunțat la Conferințele Club Feroviar 2024, operatorie și material rulant, eveniment care a avut loc în zilele de 22 și 23 mai la Constanța, că primul tren Alstom Coradia Stream care a sosit la București în decembrie 2023 va circula cu călători la finele acestui an.
Gabriel Stanciu a explicat că punerea în circulație a unui tren nou nu este un proces atât de simplu pe cât ar putea părea la prima vedere. El a dat exemplul Germaniei, unde certificarea unui tren nou durează între 42 și 44 de luni, iar a unei variante/versiuni a unui tren între 25 și 27 de luni.
În consecință, cei de la Alstom au fabricat trei trenuri, fiecare urmând să parcurgă etape diferite de certificare, în paralel, pentru a se economisi timp. Primul tren a fost dus la inelul feroviar din Cehia, la Velin, pentru o serie de teste. Trenul numărul 2 a fost adus la București pentru a face teste pe inelul de la Făurei și pe rețeaua feroviară națională, în timp ce trenul numărul 3 a fost dus în Germania, pentru alte teste.
”Obiectivul nostru este să obținem toate certificările necesare până în luna decembrie, astfel încât trenul numărul 2, cel care a sosit la București, să poată circula cu călători în luna decembrie”, a spus Gabriel Stanciu.