Aktor a fost cumpărată de către grupul Intrakat, activ în domeniul construcțiilor, al infrastructurii, concesiunilor/parteneriatelor publice private (PPP) și managementului deșeurilor din Grecia. Aktor Construction este activă în proiecte importante de infrastructură în România.
În urma unui acord de vânzare – cumpărare, anunțat la începutul anului, și a aprobării recente a achiziției de către Comisia pentru Concurență din Grecia, Intrakat își sporește dimensiunile și acoperirea pentru a deveni un grup de afaceri de frunte în sectorul construcțiilor din Europa de Sud-Est, extinzându-și dinamic portofoliul în domenii noi, cum ar fi sursele de energie regenerabilă, stocarea energiei, proiecte de mediu și imobiliare, potrivit mediaflux.ro.
Planuri după ce Aktor a fost cumpărată
Odată cu includerea Aktor, Intrakat va ajunge la un număr de proiecte în derulare cu o valoare totală estimată pentru sfârșitul anului 2023 la aproape 5 miliarde de euro și, în același timp, își va extinde amprenta internațională. Intrakat realizează proiecte complexe de construcții la scară largă în Grecia și în alte țări, prin intermediul unei rețele de filiale din sud-estul Europei, inclusiv România.
Piața din România este considerată o prioritate de top de către Intrakat, prezentă la rândul său în România. Compania va depune toate eforturile pentru a livra la timp și cu succes proiectele de infrastructură ale Aktor în sectoarele feroviare și de autostrăzi din România.
Alexandros Exarchou, vicepreședintele Consiliului de Administrație și CEO al grupului Intrakat este familiarizat cu sectorul românesc al construcțiilor din perioada în care a ocupat funcția de CEO al Aktor (din iulie 2018 până în ianuarie 2021). El a salutat decizia Comisiei de Concurență din Grecia și și-a exprimat angajamentul de a oferi servicii excepționale în finalizarea proiectelor, în spiritul viziunii grupului de a deveni un jucator important si de forță în sectoarele construcțiilor și infrastructurii din sud-estul Europei. Exarchou va prelua, de asemenea, funcția de președinte și CEO la Aktor.
În mai puțin de 12 luni de la preluarea conducerii companiei INTRAKAT de către Exarchou (în urma asumării controlului companiei de către Winex Investments în iulie 2022), Intrakat a realizat o revenire în ceea ce privește profitabilitatea la nivel operațional, potrivit situațiilor financiare ale grupului pentru S1 2023.
Achiziția Aktor marchează o piatră de hotar în strategia de creștere a Grupului Intrakat, cu accent pe investițiile strategice și direcția clară de la care se așteaptă să genereze fluxuri financiare stabile și să poziționeze Grupul ca lider de piață în Europa de Sud-Est pentru anii următori.
Intrakat Group este unul dintre grupurile importante din Grecia, cu o prezență semnificativă în sud-estul Europei. Compania este implicată activ în diverse sectoare, inclusiv proiecte de infrastructură, parteneriate public-privat (PPP), concesiuni, surse de energie regenerabilă (SRE), stocare de energie, dezvoltare imobiliară, proiecte de mediu și tehnologii digitale. Grupul Intrakat implementează o strategie de creștere dinamică, investind constant în extinderea activităților din portofoliu. Compania este listată la Bursa din Atena din 2001.
Acționarul principal al Grupului Intrakat este Winex Investmets Ltd, controlată de Alexandros Exarchou, Dimitris Bakos și Ioannis Kaimenakis, investitori implicați în transport maritim și rafinării de petrol. Aceiași investitori (A. Exarchou, D. Bakos, J. Kaimenakis), prin vehiculul de investiții Thrivest Holding Ltd, au intrat și în sectorul bancar din Grecia, controlând Pancreta Bank și fiind și acționari la Attica Bank.