marți, decembrie 10, 2024
spot_img

Ajutorul de stat pentru CFR Călători, pus în dezbatere publică de Ministerul Transporturilor

Ajutorul de stat pentru CFR Călători, în vederea compensării pierderilor provocate de pandemia de Covid 19 a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Transporturilor. Sectorul feroviar a fost lăsat la urmă, pentru că ajutoarele de stat pentru aviație, respectiv pentru Tarom și Blue Air, au fost aprobate încă din vara trecută. De asemenea, în aviație a fost ajutat și un operator privat, ceea ce nu s-a întâmplat și în cazul transportului feroviar.

Pe site-ul ministerului a fost postat proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului pentru compensarea pierderilor suferite ca urmare a pandemiei COVID-19 de către Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA.

Pandemia de COVID-19 a dus la adoptarea de restricții de călătorie și măsuri de izolare de către România, precum și alte state membre, conducând la o restricție severă a activităților de transport feroviar, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ. Tot aici este prezentată și succesiunea evenimentelor din 2020 legate de pandemie.

CFR Călători operează zilnic în medie 1.000 de trenuri regionale și interregionale pe 375 de rute, în conformitate cu obligațiile care îi revin prin contractul de servicii publice. Pe lângă prestarea de servicii regulate de transport persoane în cadrul contractului de serviciu public, operatorul feroviar de stat asigură și transportul personalului militar. Pentru a-și îndeplini obligațiile de serviciu public și pentru a asigura mobilitatea populației, inclusiv a angajaților din domeniile critice, cum ar fi cadrele medicale, dar și pentru a asigura mobilitatea personalului militar, CFR Călători a continuat să circule pe majoritatea rutelor.



Ajutorul de stat pentru CFR Călători, în valoare de 43,63 milioane de euro

Ajutorul de stat pentru CFR Călători CFR Călători vrea credite bancare prima tranșă din PNRR amendă pentru StrabagAjutorul de stat care va fi acordat operatorului feroviar de stat este în valoare de 210.346 mii lei (reprezentând echivalentul a 43,63 milioane euro) și va fi utilizat pentru finanțarea rezultatului negativ din activitatea de exploatare, estimat pentru perioada 16.03.2020 – 31.12.2020.

Plățile ajutorului de stat se vor face până la data de 30 iunie 2022. Suma necesară plății ajutorului de stat individual este prevăzută în bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, aprobat prin Legea bugetului de stat pe anul în curs.

Măsura a fost aprobată deja de Comisia Europeană

Mecanismul pentru Interconectarea Europei refacerea PNRR infringement pe domeniul feroviar Măsuri susținere sector feroviarAjutorul de stat pentru Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători a fost deja aprobat de Comisia Europeană pe 8 februarie 2022, așa cum a anunțat la vremea respectivă Club Feroviar.

„Această măsură va permite României să compenseze CFR Călători pentru pagubele suferite în perioada 1 aprilie – 31 august 2020, ca o consecinţă directă a restricţiilor introduse. Ajutorul va lua forma unei majorări de capital”, a informat atunci Comisia Europeană, printr-un comunicat de presă.

Compensarea pierderilor din pandemie, discutată în Guvern în vara lui 2021, dar oficializată abia acum

Ajutorul de stat pentru CFR Călători metroul din Cluj-Napoca a doua rectificare bugetară din 2021 începerea PNRR Bugetul CFR Călători pe 2021 Contractul de activitate CFR SA 2021-2025 ajutor de stat pentru CFR Călători BVC CFR SA exproprieri pentru calea ferată falimentul CEH Statutul personalului feroviar licitațiile ARF Ordonanța pe achizițiile publice exproprierile pe Apața-Cața Guvernul a adoptat bugetul CFR SA întâlnire Ludovic Orban-patronatele din transporturi bugetele societăților feroviare contractele de servicii publice bugetul CFR Călători rectificat Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare rectificare bugetară exproprieri pentru calea ferată banii de la Strabag Departamentul pentru infrastructurăConform unui memorandum privind ajutorul de stat pentru CFR Călători, discutat de Guvernul de la Bucureşti în data de 25 august 2021, „începând cu luna martie 2020 şi până la finalul lunii decembrie 2020, s-a înregistrat o pierdere cumulată datorată efectelor pandemiei de COVID-19 în perioada 1 aprilie – 31 august 2020 de 210.345.527 lei”.

Guvernul, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, a propus un ajutor de stat de 210,35 milioane de lei (reprezentând echivalentul a 43,63 milioane de euro), care va fi utilizat pentru finanţarea rezultatului negativ din activitatea de exploatare, estimat pentru perioada 1 aprilie – 31 august 2020.



Ajutorul de stat pentru Tarom și Blue Air, aprobat încă din vara trecută. OTF privați n-au fost ajutați

curse Tarom spre Constanța ceferist în conducerea TaromCFR Călători a fost lăsată de guvernanți în planul secund, pe primul loc în ordinea priorităților fiind puse ajutoarele de stat pentru aviație. Pentru Tarom și Blue Air, ajutoarele de stat au fost aprobate încă din vara anului trecut, ele fiind în valoare de 312,7 milioane de lei, respectiv 300,7 milioane de lei.

De remarcat și faptul că în aviație a primit ajutor de stat și un operator privat, ceea ce nu s-a întâmplat și în domeniul feroviar, chit că și OTF privați au înregistrat pierderi din cauza pandemiei de coronavirus.

IN THE SPOTLIGHT

FOTO. Galele Feroviare 2024, eveniment in memoriam Octavian Udriște. LISTA premiilor

La București au avut loc miercuri seara Galele Feroviare 2024, eveniment desfășurat in memoriam Octavian Udriște, președintele onorific al Club Feroviar, care ne-a părăsit...

Ultimele Articole