duminică, decembrie 1, 2024
spot_img

Acuzele unui director feroviar. Nicio măsură luată după accidente similare cu cel de la Galați

Deși a cerut achiziționarea de simulatoare destinate pregătirii mecanicilor de locomotivă, Ministerul Transporturilor, CFR Călători și alți operatori nu au făcut niciun pas în această direcție. România e țara în care oamenii mor în accidente feroviare, miniștrii se înfoaie în fața camerelor de luat vederi, se decid măsuri, timpul trece și nimic nu se schimbă în bine. Totul, un teatru de prost gust. CFR Călători, batista pe țambal. Înainte de accidentul de la Galați au existat alte trei accidente similare în urma cărora nu s-a luat nicio măsură concretă. Intertitlurile ne aparțin.

Fost director în CFR Marfă și CFR Călători, Dumitru Anchidin, a remis Club Feroviar o analiză a unui alt accident similar cu cel de la Galați, respectiv cel de la Bârsești din 2017 – cercetat de AGIFER și câteva rânduri adresate conducerii Ministerului Tansporturilor. Redăm analiza sa asupra accidentului de la Bârsești, similar cu cel de sâmbătă de la Galați.

Domnule Ministru,

După declaraţiile de ieri a celui care în mod inconştient ocupă funcţia de director general la CFR Călători, ne dăm seama că demiterea de urgenţă a acestuia este prea puţin. Proteasa Traian trebuie dat afară din întreg sistemul feroviar şi tras la răspundere.

Pe lângă faptul că este incompetent, astăzi a dat dovada că este şi de un cinism ieşit din comun. A murit un om, iar alţii sunt răniţi, putea să fie mult mai grav, iar dânsul susţine că nu este responsabil decât pentru „acţiunile sau inacţiunile personalului”?!

Cum adică, nu îşi asumă subfinantarea sistemului de peste 30 ani?! Încearcă să se ascundă după această subţire şi diversionistă perdea de fum. Ce caută atunci în această funcţie? Nu a ştiut, când a ocupat funcţiile de director general pe la toate companiile de cale ferată că întreg sistemul feroviar este subfinanţat de mai mulţi ani?! Nu este nicio noutate. Toţi ştim asta.

Responsabilitatea directorului general este pentru întreaga activitate a companiei de călători, inclusiv problemele tehnice ale parcului de material rulant.

El nu este responsabil doar de „activitatea sau inactivitatea personalului”. Nu este în poziţia de lider de sindicat. Răspundera managerului nu poate fi selectivă, aceasta este integrală.

Este de-a dreptul ireal!

Din declaraţia acestuia, şi anume că „Îmi voi asuma acțiunea sau inacțiunea oricărui angajat al CFR Călători, constatată de către organele de cercetare și care ar fi putut duce la evitarea acestei drame ce a cauzat decesul colegei noastre. Nu îmi pot asuma însă subfinanțarea cronică a sistemului feroviar din ultimii 30 de ani!”

Preoteasa afirmă cu subiect şi predicat că nu îşi asumă cauzele tehnice în cazul nenorocirii de la Galaţi, pe motive de subfinanţare.

Realitatea este că Preoteasa Traian este cel care subfinanţeaza activitatea de mentenanţă a materialului rulant al CFR Călători, sabotând în acest mod activitatea de siguranţă a circulaţiei trenurilor şi siguranţa călătorilor.

Iată o dovadă mai mult decât evidentă a celor afirmate mai sus.

CFR Călători, batista pe țambal

Acest tip de defecţiune la locomotivele electrice nu este singular. Se ştia din anul 2017, când o locomotivă apartinând CFR Marfă a prezentat acelaşi tip de defecţiune a graduatorului, situaţie care a dus la decesul mecanicului de locomotivă.

În raportul AGIFER din anul 2017, este prezentat şi „accidentul feroviar produs la data de 29.11.2016, ora 13:40, pe raza de activitate a Sucursalei Regionale CF Craiova, în stația CF Bârsești, la manevra de regarare a locomotivei izolate EA 515 în vederea cuplării cu locomotiva EC 104 (ambele aparţinând operatorului de transport feroviar SNTFM „CFR Marfă” SA), ce se afla legată la trenul de marfă nr. 81708-1, garat la linia 5, prin tamponarea violentă a celor 2 locomotive. În urma impactului mecanicul locomotivei EA 515 a fost accidentat mortal, mecanicul locomotivei EC 104.

Cauza directă:

Cauza directă a accidentului feroviar o constituie imposibilitatea adaptării vitezei vehiculului de către operatorul uman la spațiul rezervat manevrei, din cauza funcționării necorespunzătoare a sistemului de acționare a graduatorului locomotivei EA 515.”

Au fost dispuse următoarele măsuri:

„După producerea accidentului feroviar, AGIFER a solicitat operatorilor de transport feroviar identificarea locomotivelor dotate cu echipament de acționare a graduatorului LE ţip SAGMA 0,5/110 produs de SC INDA SRL și verificarea echipamentului din instalația de comandă a locomotivelor.”

şi,

„Luând în considerare precizările anterioare, AGIFER recomandă ASFR să se asigure că:

1. produsele feroviare critice din circuitul de comandă al graduatorului locomotivelor electrice, vor fi încadrate la clasa de risc 1A – produse feroviare a căror defectare antrenează o pierdere a siguranței și securității transporturilor.

2. până la îndeplinirea recomandării nr. 1, locomotivele electrice produse de către SC ELECTROPUTERE SA la care s-au efectuat modificări ale circuitului de comandă a graduatorului față de cel omologat la fabricație, nu vor fi admise în exploatare decât după dispunerea de măsuri asiguratorii necesare siguranței feroviare.

3. legislația privind omologarea produselor și serviciilor de reparații a vehiculelor feroviare va fi revizuită astfel încât aceasta să nu intre în conflict cu prevederile europene în ceea ce privește certificarea entităților responsabile cu întreținerea, altele decât vagoanele de marfă.

4. instruirea teoretică pentru situațiile neobișnuite și periculoase este dublată de o instruire practică, într-un simulator, pentru ca operatorul uman să fie expus unor situații neobișnuite pentru a-și forma deprinderi și scheme de acțiune adecvate acestora.”

Deci, aceste măsuri au fost obligatorii pentru toţi operatorii de transport feroviar!

Până la acest moment, niciuna din aceste măsuri nu a fost respectată de către CFR Călători.

Chiar dacă aceste măsuri au fost dispuse în anul 2017, în mandatul altui Director General şi nu au fost implementate, actualul director general nu poate fugi de responsabilitate şi nici nu poate acuza „greaua moastenire”, acesta avea obligaţia să aducă la zi toate măsurile dispuse de autoritatea de siguranţă feroviară pentru a preveni astfel de accidente feroviare.

Aceste locomotive, fără „măsurile asigurătorii necesare siguranței feroviare”, stabilite mai sus, nu aveau voie să intre în serviciu, iar Preoteasa Traian este direct responsabil.

Verificaţi, vă rog, dacă CFR Călători are dispuse până acum pentru aceste locomotive „măsuri asiguratorii necesare siguranței feroviare”, conform punctului 2 din măsuri. Dacă existau, accidentul de la Galaţi era evitat!

Verificaţi, vă rog, dacă CFR Călători dispune la acest moment de un simulator, aşa cum stabileşte la punctul 4 din măsuri, autoritatea de siguranţă. Vă asigur că nu există!

Verificaţi, vă rog, dacă mecanicii de locomotivă au avut condiţii conform pct. 4 din măsuri, „pentru a-și forma deprinderi și scheme de acțiune adecvate acestora, pentru situațiile neobișnuite și periculoase”. În cazul accidentului de la Galaţi s-a văzut că nu au avut unde să şi le formeze.

Verificaţi, vă rog, dacă Preoteasa Traian a fost preocupat şi a verificat la preluarea sau în timpul mandatului la CFR Călători, existenţa acestor măsuri pe locomotivele electrice, asigurarea instruirii personalului de locomotivă „pentru situațiile neobișnuite și periculoase” şi modul cum acestea au fost implementate.

Toate aceste aspecte intră în obligaţiile manageriale şi pentru asta este plătit din bani publici Preoteasa Traian, nu pentru alte jocuri şi interese.

Prima decizie a directorului general, de la preluarea mandatului, este de a verifica dacă hotărâri de guvern, ordine de ministru, măsuri dispuse de Autoritatea Feroviară Romană, în mod special cele cu privire la siguranţa circulaţiei, dacă toate acestea sunt implementate, care este stadiul implementărilor, iar dacă acestea au depăşit termenul de implementare, primă măsură, în regim de urgenţă, este implementarea lor cu prioritate.

Desigur, asta o face un management competent. Nu este cazul actualului director general de la CFR Călători!

În concluzie, ce măsuri să mai stabileasaca Preoteasa Traian ca accidentul de la Galaţi să nu se mai repete, când aceste măsuri trebuiau implementate de mult timp?! Acum nu se poate constata decât neglijenţa în serviciu, iar unica măsură viabilă, repet, este DEMISIA!

Preoteasa Traian este în acest moment vinovat, cel puţin moral, dacă nu chiar din culpă (e treaba instutiilor abilitate să stabilească) pentru moartea unui om şi rănirea altor persoane şi trebuie să răspundă!”, afirmă Dumitru Anchidin, fost director regional CFR Călători şi CFR Marfă.

IN THE SPOTLIGHT

ANALIZĂ Ce au promis PSD, PNL și USR pentru calea ferată în 2020 și ce s-a făcut

Programul de guvernare PSD, aidoma celor ale PNL și USR, promiteau înaintea alegerilor generale din 2020 lapte și miere pentru transportul feroviar. Între timp,...

Ultimele Articole