Actualizarea contractului de activitate al CFR SA pe perioada 2016-2020, in dezbatere publica

31 iulie 2017

Ministerul Transporturilor a înaintat spre aprobare, Guvernului României, un proiect de act normativ pentru actualizarea Contractului de activitate al administratorului național de infrastructură feroviară, CFR SA, pentru perioada 2016 – 2020, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 232/2016.

Propunerea de act normativ face referire la actul adiţional nr. 1 pentru anul 2017 la Contractul de activitate al CFR SA pentru perioada 2016-2020 și conţine o serie de modificări faţă de prevederile iniţiale ale contractului”, se arată în expunerea de motive.

Un aspect important al supunerii dezbaterii publice pentru actul adițional se referă la modificarea cadrului legislativ care vizează activitatea administratorului infrastructurii feroviare.

”În cursul anului 2016 a fost adoptată Legea nr. 202/2016 privind integrarea sistemului feroviar din România în spaţiul feroviar unic european, care transpune în legislaţia naţională prevederile Directivei 2012/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind instituirea spațiului feroviar unic european. Această lege a abrogat Ordonanţa Guvernului nr. 89/2003 privind alocarea capacităţilor de infrastructură feroviară şi tarifarea utilizării infrastructurii feroviare , aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 8/2004”, explică MT în instrumentul de motivare.

O altă modificare la care face referire ministerul de resort  dezbate necesitatea actualizării unor prevederi contractuale în raport de fondurile alocate CFR SA prin Legea bugetului de stat pe anul 2017.

Conform prevederilor art. 39 alin. (1) ale OUG nr. 12/1998, contractul de activitate se modifică şi/sau actualizează anual după aprobarea bugetului de stat.

Ca urmare, actul adiţional reflectă actualizarea prevederilor specifice pentru anul 2017, prin corelare cu fondurile alocate CFR SA prin Legea bugetului de stat pe anul 2017. În principal, aceste actualizări se referă la anexele 1, 2 şi 3 ale actului adiţional.

Data limită pentru primirea de propuneri sau observaţii este 6 august.

Instrumentul de motivare poate fi consultat accesând mt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/07_27/instrument_motivare.doc  

Textul proiectului de act normativ este disponibil accesând mt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/07_27/text_proiect.doc

 

Abonați-vă la Newsletter, accesând link-ul https://clubferoviar.ro/abonare-newsletter/  sau urmăriți-ne pe pagina de Facebook, https://www.facebook.com/clubferoviar/,  pentru a fi la curent cu cele mai noi stiri si anunțuri de angajare din sectorul feroviar din România.