Patru acorduri Republica-Moldova Turcia. Unul se referă la transportul combinat de mărfuri

28 decembrie 2019

Guvernul de la Chișinău a adoptat vineri patru acorduri Republica Moldova-Turcia, iar unul dintre ele se referă la transportul combinat de mărfuri.

acorduri Republica Moldova-Turcia

La propunerea ministrului Afacerilor Interne, miniștri au aprobat Acordul în domeniul formării şi instruirii personalului din organele de drept, care are drept scop cooperarea în domeniul formării personalului din organele de drept, în vederea colaborării Moldovei și Turciei în menținerea păcii, stabilității și securității în întreaga lume și, în special, pe teritoriul ambelor state semnatare.

Al doilea Acord prezentat de ministrul Voicu este despre conversiunea şi recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere, îndreptat spre îmbunătățirea și securitatea transportului rutier, precum și facilitării traficului rutier. Conform Acordului, titularul permisului de conducere, emis de către autoritatea uneia dintre părți care își stabilește reședința pe teritoriul celelaltei părți, va avea dreptul să-și convertească permisul fără a susține examene teoretice și practice.

Următorul Acord se referă la instituirea reciprocă a centrelor culturale și activitatea acestora, prezentat de către ministrul Educației.

Acorduri Republica Moldova-Turcia, în domeniul transportului feroviar

Pe plan economic, a fost aprobat și Acordul privind transportul combinat de mărfuri, promovat în cadrul ședinței de către ministrul Economiei, informează Telegraph.md.

Acest acord are scopul dezvoltării relațiilor de colaborare dintre Moldova și Turcia în domeniul transportului combinat de mărfuri, precum și ameliorarea și eficientizarea cadrului juridic în acest domeniu. Dispozițiile acestuia cuprind transportul combinat internațional de mărfuri pe cale ferată, maritimă și/sau pe cale rutieră, efectuat de un vehicul înmatriculat pe teritoriul Moldovei sau al Turciei, între teritoriile statelor semnatare sau în tranzit prin teritoriul acestora.

Igor Dodon va întreprinde o vizită oficială în Turcia, împreună cu premierul Ion Chicu, în perioada 29-30 decembrie, la invitația lui Recep Erdogan. În cadrul întrevederilor oficiale vor fi semnate și acordurile aprobate de către Guvernul de la Chișinău.