Guvernul analizează vineri un Memorandum al Ministerului Transporturilor privind operaționalizarea rutei Marea Neagră – Marea Caspică între România, Georgia, Azerbaidjan și Turkmenistan.
Ruta internațională de transport Marea Neagră – Marea Caspică este un proiect lansat de România și Turkmenistan în 2012, care vizează crearea unei rute de transport multimodal (maritim/fluvial și rutier/feroviar) între Europa Centrală și de Nord și Caucazul de Sud și Asia Centrală/regiunea Asia-Pacific, cu utilizarea, în plan cvadrilateral, a contiguității geografice a României (RO), Georgiei (GE), Republicii Azerbaidjan (AZ) și a Turkmenistanului (TM), a facilităților oferite de porturile Constanța (RO), Poti (GE), Batumi (GE) și Anaklia (GE) – în construcție, Baku/Alat (AZ), Turkmenbași (TM) și a potențialului dat de conexiunea directă între Portul Constanța și Fluviul Dunărea.
Repere temporale
- În data de 4 martie 2019, la București, a avut loc reuniunea cvadrilaterală a miniștrilor afacerilor externe ai Republicii Azerbaidjan, Georgiei, României și Turkmenistanului, cu scopul de a consolida și de a intensifica cooperarea economică între aceste state. Cu această ocazie, miniștrii de externe din cele patru state au semnat o Declarație (Declarația de la București), ca expresie a angajamentului comun pentru dezvoltarea rutei de transport de mărfuri între Marea Neagră și Marea Caspică și operaționalizarea proiectului în termen cât mai scurt.
- În data de 24 iunie 2019, ca urmare a semnării Declarației, a avut loc, la București, reuniunea cvadrilaterală a Grupului de Lucru la nivel de experți din România, Georgia, Republica Azerbaidjan și Turkmenistan, care a fost dedicată operaționalizării rutei de transport de mărfuri între Marea Neagră și Marea Caspică. În acest scop, a fost convenită încheierea unui acord interguvernamental între părțile semnatare ale Declarației de la București.
- Negocierile s-au derulat în perioada 18 noiembrie 2022 – 10 februarie 2025, în diferite formate (on-line și fizic), atât cvadrilateral, cât și bilateral, pe marginea contrapropunerii de Acord a părții române la propunerea transmisă de partea turkmenă, la finele anului 2019.
Scopul acordului
Acesta este reglementarea cadrului general de organizare, efectuare și asigurare a desfășurării transportului internațional de mărfuri de-a lungul Rutei Internaționale de Transport Marea Neagră – Marea Caspică.
Transportul internațional de mărfuri între statele Părților Contractante poate fi efectuat în conformitate cu Acordul, folosind orice mod de transport, inclusiv transportul multimodal, în următoarele situații:
a) bilateral, între statele Părților Contractante;
b) în tranzit, de-a lungul teritoriilor statelor Părților Contractante;
c) dinspre/spre un stat terț.




