Proiecte care vizează modernizarea căii ferate cu o lungime totală de 740 km au primit acord de mediu în 2024, în vederea începerii lucrărilor.
Peste 1.500 de kilometri de șosele și căi ferate au primit acord de mediu, în 2024, urmând să fie construite în anii următori, conform datelor Direcției Controlul Poluării și Reglementări, din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM). Alți aproximativ 1.000 de kilometri de infrastructură rutieră și feroviară se află în procedură de evaluare a impactului asupra mediului, în vederea emiterii sau revizuirii actelor de reglementare, a declarat Laurențiu Alexandru Păștinaru, președintele ANPM, potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a Ministerului Mediului.
Potrivit raportului anual al Serviciului Autorizări și Evaluare Impact, din cadrul ANPM, pe parcursul anului trecut s-au aflat în derulare șapte proiecte de infrastructură feroviară al căror titular este Compania Națională de Căi Ferate CFR SA. ”De la un an la altul, a crescut numărul proiectelor de infrastructură, iar acest lucru se vede deja în multe locuri din țară, unde se circulă mai bine pe șosea sau pe calea ferată”, a spus Păștinaru.
Dacă în privința proiectelor de infrastructură rutieră au fost deja finalizate acordurile de mediu la aproape 760 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, proiectele de infrastructură feroviară finalizate totalizează peste 740 de kilometri.
Lista proiectelor privind modernizarea căii ferate care au primit acord de mediu
Sunt șapte proiecte privind modernizarea căii ferate care au primit acord de mediu în 2024, astfel:
– Acord de mediu pentru proiectul ”Reabilitarea liniei de cale ferată Focșani-Roman”, titular CNCFR – finalizat (147,7 km);
– Acord de mediu pentru proiectul „Reabilitarea liniei de cale ferată Ploiești Triaj-Focșani”, titular Compania Națională de Căi Ferate ”CFR” S.A. – finalizat (142,39 km);
– Acord de mediu pentru proiectul „Reabilitare/Modernizare infrastructură feroviară Reșița Nord-Timișoara Nord cu extensie Voiteni-Stamora Moravița-Frontieră”, titular Asocierea Municipiul Reșița, Municipiul Timișoara, Consiliul Județean Caraș-Severin, Consiliul jutețean Timiș – finalizat (117,977 km);
– Acord de mediu pentru proiectul ,,Modernizarea liniei de cale ferată București Nord – Craiova, Subsecțiunea 1: București Nord – Roșiori Nord și Subsecțiunea 2: Roșiori Nord – Craiova”, titular Compania Naţională de Căi Ferate – CFR – SA. – finalizat (203,7 km);
– Acord de mediu pentru proiectul ”Modernizarea liniei de cale ferată Coșlariu – Cluj-Napoca”, titular Compania Naţională de Căi Ferate – CFR – SA – în procedură (106,35 km);
– Acord de mediu pentru proiectul „RK linia CF și aparate de cale, Linia 702 Fir II, Buzău – Făurei, km 167+430 – km 129 + 010”, titular Compania Naţională de Căi Ferate – CFR – SA – în procedură (38,60 km);
– Revizuire acord de mediu pentru proiectul „Reabilitarea liniei de cale ferată Braşov – Simeria, parte componentă a coridorului IV Pan-European pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, tronsonul Braşov – Sighişoara”, titular Compania Naţională de Căi Ferate – CFR – SA – finalizat (130,279 km).