joi, noiembrie 30, 2023
spot_img

Accidentul feroviar de la Cârcea din 2009: procurorii au clasat dosarul de sabotaj

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova au clasat dosarul de sabotaj pe calea ferată privind accidentul feroviar de la Cârcea din 2009, informează Europa Liberă.

În dimineața zilei de 21 august 2009, trenul Accelerat 1692, operat de SNTFC CFR Călători, care circula pe ruta Craiova-București Nord și în care se aflau peste 300 de pasageri, a deraiat cu puțin înainte de stația Cârcea și șapte din cele opt vagoane s-au răsturnat în afara căii ferate.

La fața locului a venit și ministrul Transporturilor de atunci, Radu Berceanu, care a declarat că e un semn divin că n-a murit nimeni. ”Cea mai mare problemă a fost viaţa celor 300 şi ceva de oameni care, vă spun, a fost un semn de la Dumnezeu că nu a păţit aproape nimeni nimic, putea să fie o tragedie colosală”, a spus atunci, Radu Berceanu.

O comisie a CFR SA a început, în aceeași dimineață, ancheta, iar prima concluzia privind cauza accidentului a fost sabotaj. O mână criminală demontase elemente ale căii de rulare. Anchetatorii au găsit șuruburile desfăcute și un bidon cu o substanță lubrifiant lângă calea ferată, la locul accidentului.

Accidentul feroviar de la Cârcea. Radu Berceanu și procurorii vorbeau de sabotaj

accidentul feroviar de la CârceaIpoteza a fost confirmată și de ministrul Radu Berceanu. ”În zona asta şina este sudată, a fost desfăcută o eclisă care prinde două porţiuni de şine, de cineva care ştie cum trebuie desfăcut astfel încât un tren să nu poată trece fără avea accident. A făcut astfel încât să aibă loc o deplasare, să iasă roata. Acolo a fost uns cu ulei şi s-a lucrat cu scule. Se pare ca este un act intenționat, șuruburile au fost desfăcute, bidonul de ulei era acolo”, a spus Berceanu.

Ancheta accidentului a fost preluată de Parchetul Curții de Apel Craiova. ”Cu certitudine șuruburile de la calea ferată au fost dislocate și le-am găsit alături, ceea ce ne duce la ipoteza că infractorii au început să <opereze> înainte de a trece marfarul care a precedat trenul de călători. Activitatea infracțională a continuat apoi până la trecerea acceleratului. Nu putem exclude nicio pistă”, declara, în acel moment, prim-procurorul Parchetului Curții de Apel Craiova, Elisabeta Drăguț.

Și tot prim-procurorul a confirmat primii suspecți: ”Vă pot confirma că face parte din cercul de suspecţi un angajat al Căilor Ferate, nu este nici dat afară, nici bolnav psihic. Din cercul de suspecţi fac parte şi persoane care nu sunt angajate la Căile Ferate.”

Dosarul a fost clasat. Faptele s-au prescris

În decembrie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a anunțat că, în urma probelor strânse, a început urmărirea penală împotriva unui bărbat de 53 de ani, din Cârcea, angajat al CFR.

Acum, dosarul a fost clasat, după cum au răspuns reprezentanții Parchetului la solicitarea jurnaliștilor de la Europa Liberă: ”S-a dispus clasarea cauzei la data de 17 august 2023, ca urmare a incidenţei normelor legale privind prescripţia răspunderii penale”.

Ultimele Articole