spot_img
joi, ianuarie 27, 2022
spot_img

Accident rutier la Vaslui la trecerea la nivel cu calea ferată

Joi dimineață, în jurul orei 05.00, un accident rutier la Vaslui s-a produs la trecerea la nivel cu calea ferată. Accidentul s-a soldat cu o victimă.

S-au deplasat de urgență la locul solicitat pompierii militari din cadrul Detașamentului Vaslui, dar și echipajul cu medic aparținând SAJ Vaslui, potrivit publicatiei vremeanoua. Din primele informații se pare că a fost vorba despre un autoturism acroșat de tren, în urma impactului înregistrându-se o singură victimă, de sex feminin, care a fost găsită în stare de conștiență de cadrele medicale.

„Un autoturism înmatriculat în judeţul Vaslui, condus de o femeie în vârstă de 40 de ani, a fost acroşat de trenul interregio 1142 Iaşi-Vaslui la trecerea cu calea ferată situată la ieşirea din municipiul Vaslui, pe strada Călugăreni. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto. Aceasta fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Femeia a fost preluată de un echipaj medical şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Manoliu, pentru Agerpres.

Trenul şi-a continuat deplasarea cu întârziere, din cauza cercetărilor efectuate la faţa locului. Din fericire, traficul rutier în zonă nu a fost afectat.

Poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările în acest caz.

În urma evenimentului traficul feroviar a fost blocat pentru mai multe zeci de minute. (foto vremeanoua.ro)

Ultimele Articole